Tânăr reținut pentru omor calificat! Fata găsită carbonizată în casă, omorâtă de fostul iubit

UPDATE: Tănărul, în vârstă de 21 de ani, din Buzău, a fost reținut pentru 24 de ore pentru omor calificat. Urmează ca mâine să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. Cosmin D. ar fi recunoscut că a dat foc intenționat apartamentului fetei, folosind benzină. Nu este clar dacă tânăra era moartă deja sau a … Citește mai mult

Dealurile Buzăului, incendiate de “gospodari”

70 de incendii de vegetaţie în cinci zile, în special pe timpul nopţii Pompierii buzoieni nu mai prididesc să stingă incendiile, mare parte dintre ele rezultatul acţiunii inconştiente a unor gospodari care, profită de întuneric pentru a scăpa de deşeurile din gospodăriile dându-le foc. Pe de altă parte, cele câteva zile cu temperaturi ca de … Citește mai mult

UPDATE Moarte suspectă în cazul unei tinere de 21 de ani găsită carbonizată în apartamentul incendiat de pe Bălcescu

UPDATE  Dosarul morții fetei de 21 de ani a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău. Se pare că există suspiciuni că tânăra nu ar fi murit în incendiu. Rezultatele necropsiei vor face lumină în acest caz.   O tânără în vârstă de 21 de ani a fost găsită carbonizată după incendiul … Citește mai mult

GreenWEEE Internaţional împlinește 10 ani de activitate

Prezentă la Buzău din anul 2009 şi membră a grupului integrat de reciclare Green Group, un nume important pentru industria de reciclare din România, GreenWEEE International, lider de piață în tratarea și reciclarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE), sărbătorește 10 ani de activitate. Încă de la început fabrica GreenWEEE și-a propus, pe lângă … Citește mai mult

VIDEO | Un om carbonizat și 30 buzoieni evacuați dintr-un bloc de pe Bălcescu cuprins de flăcări

30 de buzoieni au fost evacuați sâmbătă dimineață din locuințele aflate în blocul 8 de pe Bulevardul Bălcescu, vizavi de Prefectură, din cauza unui incendiu izbucnit într-un apartament situat la etajul nouă. Flăcările se manifestau violent ieșind pe fereastra apartamentului incendiat. Pompierii s-au deplasat la fața locului cu o scară de salvare la înălțime, cu … Citește mai mult

Paznici rupți de beți în timpul serviciului de noapte

Cinci agenți de pază au fost amendați de poliție și ar putea rămâne fără loc de muncă după ce miercuri noapte au fost prinși în stare avansată de ebrietate în timpul serviciului. În intervalul orar 23.00 – 03.00, a fost organizată la nivelul judeţului o acţiune pentru verificarea modului în care agenţii de pază se … Citește mai mult

Fundația „Sfântul Sava” îl comemorează pe Bucur Chiriac, la împlinirea a trei ani de când s-a urcat la stele

Pe 8 martie se împlinesc trei ani de la trecerea la cele veșnice a scriitorului buzoian Bucur Chiriac, una dintre personalităţile marcante ale culturii naţionale, fost ataşat cultural al României la Moscova şi Sofia. Acesta s-a stins în dimineaţa zilei de 8 martie, la vârsta de 84 de ani și  este înmormântat la Cimitirul Belu … Citește mai mult

Polițist lăsat fără permis după o tamponare într-o intersecție periculoasă. Celălalt șofer a pățit la fel

Un buzoian de 60 de ani și un polițist de 47 de ani s-au ales joi seară cu permisele reținute după ce mașinile pe care le conduceau s-au izbit în intersecția Bulevardelor Unirii și Nicolae Bălcescu. Șoferul unui Renault Megane cu numere de Buzău, care circula către Bariera Ploiești, ajuns în intersecția cu B-dul Bălcescu … Citește mai mult

VIDEO | Deputatul Adrian Mocanu, dosar penal după ce a lovit cu mașina o femeie și a părăsit locul accidentului

Deputatul ALDE Adrian Mocanu s-a ales cu dosar penal și va fi cercetat pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului după ce, joi la prânz, a lovit cu mașina o tânără care se angajase în traversarea străzii pe marcajul pietonal semaforizat. Totul s-a întâmplat pe Bulevardul Unirii, la ieșirea din Buzău spre Focșani. … Citește mai mult

FOTO | Profesioniști și nu prea / Șoferi pe cisterne cu combustibil, rupți de beți la volan

O acțiune-fulger a Poliției buzoiene derulată miercuri, 21 februarie, preț de două ceasuri, începând cu ora opt dimineața, i-a surprins pe mulți dintre conducătorii auto care  transportau mărfuri și care au pornit la drum duhnind a băutură. Au participat la această acțiune cu forțe sporite polițiști de la Serviciul Rutier, Biroul Rutier al municipiului Buzău, … Citește mai mult

FOTO | Zestrea turistică și gastronomică a Buzăului, promovată de Consiliul Județean la Târgul Național de Turism

Consiliul Județean Buzău participă la Târgul Național de Turism al României, organizat de ROMEXPO București în perioada 21 – 24 februarie 2019. Anul acesta, Consiliul Judeţean Buzău promovează la Târgul de Turism al României și conceptul de „Turism activ în judeţul Buzău”, scopul fiind acela de a prezenta oportunităţile de turism activ pe care regiunea … Citește mai mult

VIDEO/Deputatul Adrian Mocanu implicat într-un accident rutier pe Unirii

UPDATE2: Poliția a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului. Dosarul va fi declinat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. UPDATE1: Șoferul implicat în accidentul rutier este deputatul ALDE Adrian Mocanu. Conform declarației martorului care a anunțat evenimentul la 112, un polițist local, dar și victimei, conducătorul … Citește mai mult

Accident grav la Focșănei

Accident de circulație la Focșănei, comuna Vadu Pașii, la intersecția DJ 203K cu un drum comunal. Șoferul unui autoturism ar fi pierdut controlul asupra direcției şi s-a lovit de un stâlp de electricitate. Două persoane au rămas încarcerate. La fața locului, se acţionează cu echipaje ISU si Ambulantă. Șoferul unei mașini,  un buzoian în vârstă … Citește mai mult

FOTO | Iulian Ion, ofițer de poliție de etnie romă: ,,Tinerii romi să treacă peste sentimentul de autovictimizare și să învețe”

Miercuri, 20 februarie, s-au împlinit  163 de ani de la desființarea robiei romilor de către Barbu Știrbei, una dintre marile reforme ale Principatelor Române. Cele aproape ci­nci secole de robie au lăsat din păcate,  o amprentă ce încă dăinuie asupra situației romilor de astăzi, motiv pentru care programele și strategiile de incluziune socială capătă o … Citește mai mult

Tescaru a fost numit președinte ANRSC

Fostul director al Companiei de Apă Ionel Tescaru, concediat anul trecut de către noul Consiliu de Administrație al operatorului județean de apă și canalizare, a fost numit, miercuri, președinte al Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile de Utilități Publice (ANRSC). Decizia de numire, semnată de premierul Viorica Dăncilă și publicată miercuri în Monitorul Oficial, arată … Citește mai mult

Pesta porcină africană confirmată la încă un mistreț găsit mort

A fost confirmată prezența virusului Pestei Porcine Africane la încă un porc mistreț găsit mort, de această dată în fondul de vânătoare 27 Berca, pe raza administrativ teritorială a UAT Berca, anunță Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Buzău. În urma confirmării diagnosticului, de către Institutul de Diagnostic si Sănătate Animală București (I.D.S.A.) – Laboratorul … Citește mai mult

Unde au greșit procurorii DIICOT în dosarul afaceristului Dorin Marinescu, zis ,,Piticu”

Unul dintre dosarele ,,grele” ale DIICOT Buzău instrumentat de fostul procuror Nicolae Petroșel ar putea fi închis definitiv, după ce rechizitoriul nu a fost refăcut nici a doua oară. Judecători de la Curtea de Apel Ploiești au constatat neregularitățile actului de sesizare a instanței în dosarul în care afaceristul Dorin Marinescu, zis ,,Piticu”, și alți … Citește mai mult

Buzoienii, tot mai aproape de moldoveni… pe calea ferată

După ce buzoienii s-au înfrățit cu sorocenii în decembrie anul trecut, când edilii celor două localități, Constantin Toma și Victor Său au semnat un acord de înfrățire special, un proiect de dezvoltare pe linia ferată le va facilita deplasarea și, prin aceasta, și proiectele social-culturale, care au început în anul 1993, avându-i ca inițiatori, pe … Citește mai mult

Bătrână omorâtă de cal

 O femeie de 75 de ani, din Smeeni, a murit marţi după ce a fost lovită în cap cu copita de calul din gospodărie. Totul s-a întâmplat azi-dimineaţă, când femeia şi soţul se pregateau să plece de acasă. La ieşirea din curte, calul a lovit-o cu copita în cap pe femeie, iar lovitura i-a fost … Citește mai mult