Casa de Cultură a Sindicatelor Buzău și Teatrul „George Ciprian” au oferit cele mai multe premii la Concursul de Creație literară pentru Elevi ,,Constantin Petcu”, ediția a XVI-a. Prima, în calitate de instituție organizatoare, i-a premiat pe următorii elevi : Ana Mâncu – Colegiul Național „B.P. Hasdeu”, Teodora Radu – școala Gimnazială Scurtești și Marina Patache – Colegiul Național „Mihai Eminescu”. Din partea Teatrului ,,George Ciprian” au fost premiați: Ștefania Alexandra Necula – C. N. „Mihai Eminescu”; Maria-Manuela Cojanu – Șc. Gimnazială „G. E. Palade” și Cristina Ilona de la Liceul „Al. Marghiloman”. Au mai acordat, fiecare câte câte două premii, Fundația Academică ,,V. Voiculescu”, Asociația Culturală ,,Renașterea Buzoiană” și S.C. ,,Europrint” Buzău. Având în vedere numărul mare de participanți și calitatea bună a lucrărilor, juriul a decis să se acorde și un număr de nouă premii speciale. Toate premiile vor fi trimise pe adresele școlilor cărora aparțin elevii câștigători. Unele dintre lucrările premiate vor fi publicate în revista ,,Cartelul metaforelor”.