• În condiţiile în care Buzăul este un judeţ aflat în vecinătatea unor focare de pestă porcină confirmate,
autorităţile judeţene au declanşat o campanie de informare pentru prevenirea apariţiei şi răspândirii virusului acestei boli. Instituţia prefectului a transmis, pentru informarea buoienilor, într-un comunicat, simptomatologia acestei boli, precum şi recomandările specialiştilor sanitar-veterinari cu privire la măsurile pe care populaţia trebuie să le ia pentru evitarea riscului de transmitere a bolii amintite.
,,Pesta porcină africană este o boală virală. În mod obişnuit, este mortală pentru porcii domestici şi mistreţi. Nu există vaccin sau tratament pentru această boală. Din această cauză, provoacă serioase probleme socio-economice în ţările afectate. Virusul rezistă câteva luni în mediul înconjurător şi în cadavre. Prepararea sau afumarea cărnii de porc nu distrug virusul. Oamenii nu se îmbolnăvesc, dar ajută la răspândirea virusului prin hainele sau echipamentele contaminate”, se arată în comunicatul transmis de Biroul de Presă al Instituţiei Prefectului.
Care sunt semnele bolii
Vigilenţa crescătorilor de porcine trebuie să fie cu atât mai mare cu cât semnele clinice ale bolii sunt variabile şi nu sunt uşor de recunoscut. În comunicat se transmit şi semnele clinice care ar trebui să alerteze deţinătorii de porcine. ,,Animalele afectate pot avea unul sau mai multe semne clinice, după cum urmează: febră mare, apatie şi imposibilitate de a sta în picioare; vomă, diaree, uneori cu sânge; pete roşii-albăstrui pe piele, în special în zonele urechilor şi râtului; tuse şi respiraţie îngreunată; avorturi spontane, naşteri de fetuşi morţi şi nesiguranţă în mers a purceilor; Majoritatea animalelor infestate mor în zece zile“, se arată în comunicat.
Cum se poate produce contaminarea animalelor
Specialiştii susţin că animalele sănătoase se pot contamina prin contactul direct al porcilor sănătoşi cu cei bolnavi, prin hrănirea acestora cu resturi alimentare contaminate, contactul cu materiale contaminante şi prin contactul cu oamenii care poartă haine şi încălţăminte contaminate.
Ce recomandă specialiştii
Medicii sanitar-veterinari recomandă crescătorilor de porcine să contacteze imediat medicul veterinar dacă suspectează că efectivul de animale este contaminat! ,,Nu deplasaţi animalele din fermă sau gospodărie! Întotdeauna schimbaţi-vă îmbrăcămintea şi încălţămintea atunci când părăsiţi ferma sau gospodăria! Înainte de a achiziţiona furaje, aşternut şi porci, asiguraţi-vă că acestea provin din unităţi verificate, care au implementate toate măsurile de siguranţă pentru a evita pătrunderea virusului! Asiguraţi-vă că porcii din gospodăria dumneavoastră nu intră în contact cu mistreţii sau cu porcii din alte gospodării! Niciodată să nu hrăniţi porcii cu resturi alimentare! Evitaţi creşterea porcilor în padocurile exterioare, în zonele în care evoluează pesta porcină africană! Achiziţia şi transportul cărnii şi preparatelor din carne de porc din zonele infectate pot răspândi virusul. Vânătorii şi câinii acestora nu trebuie sa vină în contact cu porcii domestici după vânătoare” , atenţionează medicii sanitar-veterinari.
Fermierii sau vânătorii sunt sfătuiţi să nu arunce pe câmp sau în pădure resturi rezultate în urma eviscerării carcaselor de porci domestici sau mistreţi.
„Nu aruncaţi resturi alimentare sau gunoi în zonele care pot fi frecventate de mistreţi! Contactaţi medicul veterinar dacă găsiţi cadavre de mistreţi, chiar dacă în zonă nu evoluează pesta porcină africană“, spun medicii veterinari.
Pe strada Raicu Ionescu din Prutului se cresc porci la subsolul caselor sau prin garaje, ce fac autoritatile ??!! asteptati sa apara vreun focar sau luati masuri !!! ???
Noroc cu matale care ești un cetățean responsabil, un model de urmat, de pus la panoul de onoare al civismului! Nu te mai impacienta că nu te mușcă pesta porcină de cur!
Campania este extrem de virulentă! S-a mai încercat distrugerea gospodăriei bazată exclusiv pe autoconsum, inclusiv prin forțarea legislației referitoare la medicamentele sanitar-veterinare. S-a dorit la un moment dat să se interzică comercializarea medicamentelor sanitar-veterinare către populație, excepție făcând doar fermele de creștere a animalelor. Ofensiva bombardării țărișorii cu junk food-uri se desfășoară sub ochii noștri dar suntem incapabili să o sesizăm, darămite să o combatem!
Partenerul strategic are o vorbă: follow the money! Este suficient să aflăm că au scăzut dramatic importurile de carne de porc și campania capătă sens! Similar campaniei cu „limba albastră” în perioada în care Lactalis muncea de zor pentru a monopoliza piața lactatelor. Sloganul cu Produs în România este extrem de alunecos. Fabricat în România, dar nu de către români! Covalact, Albalact, La Dorna sunt filiale ale grupului francez Lactalis. Ce credeți că vor face franțujii dacă apare o criză în industria laptelui? Răspund tot eu. Vor închide toate făbricuțele din România, ca să-și protejeze proprii producători și fermieri francezi! Să nu uităm că nu există companie mare, înmatriculată în Franța, în care statul francez să nu fie acționar! Sloganul cu cererea și oferta devine o glumă proastă!