Buzoianca Loredana Tăriceanu, primul interviu în calitate de ipotetică „primă doamnă“

Extrem de discretă, permanent cu zâmbetul pe față și ușor obedientă! Astfel s-a prezentat, alături de soțul ei, buzoianca

 Loredana Tări­ceanu, în cadrul unei emisiuni electorale de prezentare a politicienilor care candidează pentru funcția de președinte al României.

Buzoianca a ales pentru emisiunea moderată de Mihai Gâdea o vestimentație de culoare puternică, verde, și un deux pieces adecvat sarcinii sale destul de avansate, luna a VI-a. Întrebată ce părere are despre decizia soțului de a intra în această cursă politică, Loredana a subliniat că îl încurajează, pentru că știe că orice competiție îl face fericit pe președintele Senatului. „Este un om activ, un bărbat activ, nu-l văd stând acasă de la ora 16,00. Nu-l văd făcând altceva decât politică“, a spus buzoianca. Deși a recunoscut că pasiunea sa rămâne în domeniul hainelor, Loredana a ales să nu poarte în cadrul apariției televizate o creație personală, pentru că ea își axează ideile pe hainele de ocazie, extrem de elegante. În scurtul interviul destinat pasiunilor și activității sale de până acum, Loredana a fost completată tot timpul în idei de către soțul său, chiar și când a venit vorba despre modă și copii. Buzoianca a recunoscut că îl mai ajută pe politician în deciziile de asortare și accesorizare, dar foarte rar, pentru că stilul este deja format, iar munca ei în atelier este în general pentru doamne.

Tăriceanu i-a susținut declarația completând că, în ziua de azi, te poți îmbrăca prost, chiar dacă ai mulți bani și situația aceasta o vede aproape în fiecare zi, printre colegii săi. Iar la capitolul copil și nume, Loredana a ales să își asculte din nou soțul și să nu se hotărască încă asupra numelui, fără un consiliu familial în prealabil. „Eu știu ce nume vreau, dar vom mai avea discuții în familie până la naștere, pentru că soțul meu vrea un nume de sfânt, care să sune românește și este bine să hotărâm forma finală în curând. El se va naște în decembrie, va fi tot Capricorn, aceiași zodie cu Călin, deci va avea un suflet bun și va avea o fire perseverentă“, a mai spus Loredana.

Iar dacă la capitolul politică, buzoianca alege să stea în umbră, la capitolul gastronomie, soția conduce. „Îi plac dulcețurile făcute de mine, ciocolata de casă, șnitelele, mai puțin salatele. Îi plac și supele, ciorba de burtă, nu este pretențios, mănâncă cu plăcere ce îi gătesc“, s-a mai lăudat Loredana Tăriceanu.