Buzăul împrumută tulcenilor două autobuze

Autorităţile locale buzoiene sar în sprijinul municipalităţii tulcene şi oferă, cu împrumut, două autobuze, pentru a compensa pierderea celor 15 mijloace de transport în comun care au ars în urma incendiului izbucnit vineri la societatea de profil din Tulcea.

„Ne alăturăm şi noi efortului care se face la nivel naţional pentru ajutorarea celor din Tulcea după acest necaz. Am decis să trimitem temporar două dintre autobuzele nostre la Tulcea. E vorba de două din cele 15 autobuze VDL Ambassador pe care noi le aveam pregătite pentru a le introduce pe traseu zilele următoare. Am înţeles că şi Sibiul va trimite două, Boc de la Cluj două-trei, iar doamna Firea de la Bucureşti a vorbit de cinci. Când cei de la Tulcea vor depăşi momentul dificil, ni le vor trimite înapoi”, a anunţat primarul Constantin Toma, citat de buzoienii.ro. Conform aceleiaşi surse, pentru a nu apărea probleme la controalele Camerei de Conturi, cel mai probabil se va încheia un contract de închiriere între cele două municipalităţi.

Cincisprezece autobuze au ars în noaptea de joi spre vineri în urma unui incendiu puternic izbucnit la societatea de transport public din Tulcea. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea, pompierii au fost solicitaţi să intervină în noaptea de joi spre vineri la un incendiu izbucnit la SC Transport Public SA Tulcea. La faţa locului s-au deplasat iniţial patru autospeciale de stingere cu apă, dar în timpul intervenţiei a fost suplimentat numărul acestora, în total acţionând nouă autospeciale cu 84 de pompieri. În urma incendiului au ars 15 autobuze şi un microbuz, pompierii reuşind să salveze şapte mijloace de transport. De asemenea, au fost scoase din incintă 25 de butelii cu oxigen şi trei cu GPL.

Un comentariu la „Buzăul împrumută tulcenilor două autobuze”

Comentariile sunt închise.