Nu doar epopeea bustului primarului Nicu Constantinescu a ţinut presa locală a vremii, ci şi cel al unei alte ilustre personalităţi buzoiene[…]
Nu doar epopeea bustului primarului Nicu Constantinescu a ţinut presa locală a vremii, ci şi cel al unei alte ilustre personalităţi buzoiene, de această dată de anvergură naţională, respectiv, Alexandru Marghiloman.
Ziarul „Acţiunea Buzăului” din 25 octombrie 1936 a dedicat prima pagină lui Alexandru Marghiloman, pe care-l descria ca fiind „omul care şi-a servit patria şi tronul sub doi regi cu credinţa unui câine, omul care prin sine însuşi s-a ridicat la cea mai înaltă culme a valorilor politice”, dar care „a sfârşit prin a primi în inima care totdeauna a bătut acolo unde era România, săgeata epitetului de trădător”.
După primul război mondial, când România victorioasă câştigase tot ce năzuia ea şi mai mult decât năzuiau unii, Marghiloman este ales deputat în primul Legislativ al României Unite, unde prin numai două discursuri – exemple de oratorie înaltă şi mare prevedere politică – câştigă de partea lui întreg Parlamentul, mai puţin pe reprezentanţii liberalilor. Elocinţa lui oratorică a plăcut şi a convins, căci în discursurile sale nu era numai frazeologie elegantă, ci şi idei sănătoase. Probabil că acest lucru l-a făcut pe Delavrancea, marele animator şi răscolitor de mase, să spună despre el: „El este omul care a ridicat întrunirile publice la înălţimea Parlamentului şi Parlamentul la adevărata lui înălţime”.
„Buzăul a avut în Alexandru Marghiloman un politician ilustru, iar România un reazim temeinic şi un sfetnic înţelept. Pentru Marghiloman, România a fost supremul ideal. Fericirea ei era fericirea lui. Istoria însă l-a persecutat. Şi, alături de ea, Buzăul, leagănul vieţii sale politice, nu s-a lăsat mai prejos şi a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a acoperi, cu giulgiul uitării, strălucirea unei vieţi de o înaltă moralitate, prestigiu, muncă cinstită şi dezinteres”, titra „Acţiunea Buzăului”.
Aceasta pentru că, în anul 1932, George Gh .Pâslaru, la acea vreme student (apoi directorul săptămânalului „Acţiunea Buzăului”), a luat iniţiativa realizării unui bust. Deşi Primăria a fost de acord, s-a stabilit chiar şi locul, până în 1936 – anul apariţiei articolului mai sus pomenit – nu fusese fixat pe soclu.
Rubrică realizată cu sprijinul istoricului Valeriu Nicolescu