Beta SA investeşte 2 milioane de euro în acest an

SC Beta SA nu va distribui profitul net realizat în 2012, în valoare de 6,44 milioane de lei, sub formă de dividende, ci suma va rămâne la dispoziţia societăţii ca profit nerepartizat, decizia fiind luată în cadrul Adunării Generale a Acţiona­rilor. De asemenea, a fost aprobat şi plafonul de investiţii pentru anul 2013 care se ridică la valoarea maximă de 2 milioane de euro, urmând a fi prioritizate şi aprobate investiţiile concrete ce se vor efectua în cadrul societăţii, după cum se arată într-un raport al societăţii transmis Bursei de Valori Bucureşti.

În 2011, Beta SA a realizat investiţii de aproximativ 2,5 milioane de euro, situaţie fără precedent în cadrul societăţii. Din această sumă, aproape un milion de euro au fost investiţii realizate într-unul dintre corpurile clădirii, ce a făcut posibilă închirierea către Beta Heurtey. În anul 2012, ­va­loarea investiţiilor s-a ridicat la 1,2 milioane de euro.

SC Beta SA Buzău a înre­gistrat anul trecut o creştere a cifrei de afaceri, ajungând la 44,12 milioane de lei faţă de 33,41 milioane de lei în 2011. Pentru al treilea an consecutiv, compania a încheiat anul pe profit, anul 2012 ­aducân­du-i un câştig de 6,44 milioane de lei în creştere faţă de valoarea de 2,8 milioane de lei în 2010 sau 2,6 milioane de lei în 2011.

Structura acţionariatului se prezintă astfel: 29,428 la sută aparţine Aira Properties SRL, 26,522 la sută aparţine Feralpi Siderurgica Spa, 24,027 la sută aparţine lui Aiello Giuseppe, 13,260 a sută îi aparţine lui Papa Mauro, iar 6,763 la sută din acţiuni sunt deţinute de alţi acţionari.