Cum a fost deconspirată afacerea cu terenuri de la Merei a deputatului Ghiveciu

Inginerul buzoian Vasile Constantin este cel care a dat în vileag  întreaga afacere cu terenuri pentru care deputatul PSD Marian Ghiveciu este judecat acum pentru instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Tot el este cel care a sesizat mai departe DNA Ploiești și a cerut întocmirea actelor premergătoare cercetării

Vedeți aici cu cât au crescut facturile la căldură pe ianuarie

Veste bună pentru buzoieni. Intemperiile și temperaturile mai scăzute din luna ianuarie nu se resimt considerabil în facturile la căldura furnizată în sistem centralizat în prima lună din acest an.

Potrivit directorului Regiei Autonome Municipale Buzău, Constantin Tacea, facturile pentru energia termică furnizată cetățenilor municipiului în luna ianuarie sunt cu doar 3% mai mari decât cele pentru luna decembrie din 2013. Creșterea este influențată

Restituirea taxei auto, reluată anul acesta abia săptămâna trecută

Zeci de buzoieni care au de recuperat contravaloarea taxei de poluare au așteptat în zadar în luna ianuarie să le intre banii în cont. Este și cazul unui soli­citant care a depus, în data de 11 decembrie a anului trecut o cerere de restituire a taxei auto conform hotărârii jude­cătorești definitive pe care a obținut-o. A. Giugla a cumpărat din spațiul comunitar un autoturism Honda CRV 4×4, a achitat taxa auto necesară pentru înmatricularea mașinii în România,

Boromir a încheiat în pierdere anul 2013

Producătorul de pâine și produse de patiserie Boromir Prod Buzău (SPCU), controlat de omul de afaceri Constantin Boromiz, a încheiat anul 2013 cu o cifră de afaceri de 91,67 milioane lei (20,7 milioane euro), în scădere cu 19,6% față de 2012, potrivit Bursa.ro. În 2012, compania a înregistrat o

Unul dintre elevii de la Marghiloman care au ajuns ieri la spital este consumator cronic de substanțe interzise (VIDEO)

Unul dintre cei trei elevi de clasa a XII – a de la Liceul Marghiloman ajunși miercuri la spital după ce au fumat o țigară cu etnobotanice nu era la primul contact cu substanțele interzise. El ar fi declarat medicilor că  este consumator cronic de etnobotanice. Tot el a fost cel care venise în școală cu țigara despre care, potrivit medicilor de la UPU, ar fi declarat că este, de fapt, marijuana. Ceilalți doi erau la primul contact cu etnobotanicele. Pentru a nu fi surprinși de camerele

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu împlicat într-un accident rutier la Buzău

Senatorul PNL Călin Popescu Tăriceanu a fost implicat, marți dimineață, într-un accident de circulație pe raza municipiului Buzău. Evenimentul rutier s-a produs în jurul orei 10, pe Aleea Industriei, în apropierea magazinului Practiker. Accidentul a fost unul ușor și nu s-a soldat cu victime, motiv pentru care nu a fost nevoie de intervenția cadrelor medicale.

Nou termen în dosarul Șercăianu

Instanța a stabilit ieri un nou termen în dosarul în care primarul comunei Cernătești, ValericăȘercăianu, este judecat pentru ucidere din culpă în urma accidentului rutier din data de 21 mai 2013 din localitatea Potoceni, soldat cu decesul unei fete de nici 15 ani și rănirea colegei de bancă a acesteia.

Profesorul nevăzător Vasile Carapit a fost jefuit de un minor de 12 ani care a împărțit banii cu alți doi complici

Doi minori în vârstă de 12 ani și un adolescent de 14 ani  se pare de etnie romă, sunt bănuiți că l-au jefuit pe profesorul nevăzător Vasile Carapit, în fața blocului în care locuiețte, din cartierul Dorobanți. Polițiștii buzoieni au primit indicii care i-au condus către cei trei suspecți care l-au tâlhărit pe cadrul didactic.

Ultima oră: Polițiștii au aflat cine l-a tâlhărit pe profesorul nevăzător Vasile Carapit

Se face lumină în cazul profesorului nevăzător Vasile Carapit, tâlhărit, vineri, în fața blocului în care locuiește, din cartierul Dorobanți. Polițiștii buzoieni au indicii care i-au condus către cel sau cei bănuiți că l-au tâlhărit pe cadrul didactic.

Vasile Carapit, în vârstă de 36 de ani, este profesor la Liceul pentru Deficienţi de Vedere din Buzău. Acesta a povestit poliţiştilor că, după ieşirea de la şcoală, a plecat către casă pe drumul pe care îl parcursese de nenumărate ori până atunci. S-a oprit la un magazin din cartier, unde şi-a făcut cumpărăturile şi s-a îndreptat către blocul în care locuieşte. Pe drum a auzit vocile mai multor copii, dar nu le-a acordat atenție.

Bărbatul dispărut pe viscol a fost găsit mort la Costești

Pe marginea unui canal de irigații de pe raza comunei Costești a fost găsit ieri cadavrul unui bărbat. Corpul neînsuflețit a fost văzut de una dintre echipele de polițiști angrenate în căutarea bărbatului dat dispărut de familie în data de  26 ianuarie, în timpul primului viscol, de acum mai bine de trei săptămâni.

Căutător de fier vechi găsit înecat în râul Buzău

Trupul unui bărbat a fost găsit, duminică, în râul Buzău, în zona podului de la Mărăcineni. Corpul bărbatului a fost observat de câțiva trecători aflați pe podul de la Mărăcineni carei au alertat imediat autoritățile, care au trimis în zonă echipaje de la poliție, ambulanțăși pompieri. Victima, în vârstă de 55 de ani, a fost recunoscută

Vinuri de Buzău, pe lista neagră a Uniunii Europene

Bei vin ieftin? Habar nu ai ce pericol se ascunde în sticlă. Cei care se așteaptă să dea mai puțin de 15-20 de lei pe o sticlă s-ar putea să se delecteze cu un amestec de apă, alcool, zahăr și arome ieftine, care este și dăunător pentru sănătate.

În ultimii ani, rafturile ­ma­gazinelor s-au umplut cu vinuri ieftine. Numai că, avertizează specialiștii, calitatea acestora este îndoielnică.