Poştaşii buzoieni protestează pe 23 august

            Începând de astăzi şi până pe data de 27 august 2012, Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) – organizaţie sindicală cu peste 25.000 de membri de sindicat dintre cei aproximativ 33.000 de angajaţi din Poşta Română, va declanşa acţiuni de protest la nivel naţional. În ceea ce priveşte judeţul Buzău, pichetul se va derula în data de 23 august, cel mai probabil în faţa Oficiului Judeţean.

Buzăul, micul Afganistan pentru soldaţii români (galerie foto/video)

            În ultimele zile, periodic, pe cerul oraşului Buzău apare un balon despre care puţini bănuiesc la ce ar putea folosi. De altfel, au apărut tot felul de ipoteze, cum că ar fi balon meteo, ori că ar putea fi un mijloc prin care s-ar promova un eveniment ori un produs. Mai mult decât atât, au existat temeri din partea unora dintre buzoieni că acel balon are drept scop supravegherea oraşului, un fel de „Big Brother”.

Duminică, o nouă ediţie a Maratonului adopţiilor de animale fără stăpân

         * Acţiunea se va desfăşura în Parcul Crâng şi va începe la ora 11,00

            Buzoienii iubitori de animale au posibilitatea în acest week-end să salveze un patruped abandonat pe străzi, oferindu-i un adăpost, hrană şi, nu în ultimul rând, afecţiune. Asta pentru că Parcul Crâng va fi gazda unei noi ediţii a Maratonului adopţiilor de câini şi pisici fără stăpân.

Buzoienii nu vor să lucreze la Spitalul judeţean

            Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău va organiza, în curând, concurs pentru ocuparea a două posturi în cadrul instituţiei. Selectarea dosarelor candidaţilor s-a încheiat deja la începutul acestei luni şi, surprinzător, doar nouă persoane vor concura pentru cele două posturi vacantate. Pentru postul de asistent medical debutant la secţia Urologie s-au înscris patru candidaţi, în timp ce pentru postul de îngrijitor la secţia Anatomie Patologică au fost selectaţi pentru a participa la concurs cinci candidaţi.

Medicul Marius Anastasiu: „Introducerea coplăţii va supraaglomera Unităţile de Primiri Urgenţe”

            Din toamnă, buzoienii vor trebui să plătească pe loc o contribuţie pentru serviciile medicale, cu excepţia celor primite în regim de urgenţă. Recent, pe site-ul Ministerului Sănătăţii, a fost publicat un proiect de Hotărâre de Guvern, în care sunt prevăzute tarifele pentru unele servicii medicale, sub formă de coplată. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii precizează, prin intermediul unui comunicat de presă, că scopul introducerii sistemului de coplată este de a descuraja cererea nejustificată de servicii medicale şi de a avea un control mai strict asupra corectitudinii raportărilor de servicii medicale efectuate de către furnizori. Totodată, coplata va fi şi un instrument de stimulare a exigenţei pacienţilor faţă de calitatea serviciilor furnizate.

Comision redus la credite la băncile pentru locuinţe

            BCR Banca pentru Locuinţe şi Raiffeisen Banca pentru Locuinţe au diminuat comisioanele la creditele nou acordate. În acest sens, BCR Locuinţe a redus comisionul de administrare a creditului de la 0,15 la 0,05 la sută, iar Raiffeisen Locuinţe nu va percepe comision de analiză a dosarului de credit în luna august.

S-a prelungit termenul pentru depunerea proiectelor Poli de Competitivitate

            Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice a demarat procedurile de reavizare a documentelor pentru apelul de propuneri de proiecte pentru operaţiunea „Dezvoltarea structurilor de sprijin a afacerilor de interes naţional şi internaţional – Poli de Competitivitate”.

O nouă monedă BNR emisă în scop numismatic

            Banca Naţională a României pune în circulaţie în scop numismatic, începând de astăzi, o monedă de argint dedicată aniversării a 90 de ani de la naşterea lui Marin Preda. Moneda are o valoare nominală de 10 lei, este confecţionată din argint şi are o greutate de 31,103 grame. Aversul redă o compoziţie concentrică formată din titlurile celor mai cunoscute opere ale scriitorului Marin Preda, în centru stema României, valoarea nominală „10 lei”, inscripţiile  în arc de cerc „România” şi anul de emisiune 2012.

Asigurări obligatorii pentru locuinţe din luna septembrie

            Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a aprobat modificarea legislaţiei cu privire la asigurarea obligatorie a locuinţelor. În acest sens, de la 1 septembrie 2012, toate societăţile de asigurare autorizate să subscrie riscuri de catastrofă naturală vor putea încheia asigurări facultative doar pentru sume asigurate care exced celor acoperite prin poliţa obligatorie pentru locuinţe, respectiv 10.000 sau 20.000 de euro. Pentru riscurile şi sumele asigurate obligatoriu, societăţile de asigurare vor putea încheia doar poliţe de asigurare obligatorie împotriva dezastrelor naturale – PAD.

Buzăul “a îmbogăţit” România cu nici 2 la sută din firmele apărute după Revoluţie

            *40.752 de firme înfiinţate la Buzău în 22 de ani, reprezintă doar 1,78 la sută din total ţară

            De foarte mult ori, în ultima perioadă, instabilitatea economică prelungită a condus la efectuarea unor comparaţii cu ani trecuţi, pentru fiecare domeniu în parte. Potrivit unei statistici a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului vom prezenta în cele ce urmează situaţia operaţiunilor efectuate în judeţul Buzău în ultimii 22 de ani. În acest sens, în perioada decembrie 1990 – iunie 2012, la Oficiul Registrului Comerţului Buzău au fost efectuate 271.763 de operaţiuni, ceea ce reprezintă 1,73 la sută din totalul celor efectuate la nivel naţional. Din totalul operaţiunilor, 40.752 reprezintă înmatriculări, 212.823 menţiuni şi 18.188 de radieri. De altfel, în întreaga ţară, în perioada analizată au fost efectuate 15.701.659 de operaţiuni, din care doar 2.290.962 reprezintă înmatriculări.

Bani mai mulţi pentru modernizarea sistemelor de irigaţii

            *Sesiunea de depunere a cererilor de finanţare din fonduri europene din septembrie ar putea beneficia de o suplimentare de 30 milioane euro

            Reprezentanţii Ministerului Agriculturii sunt decişi să majoreze sumele destinate organizaţiilor utilizatorilor de apă pentru irigaţii care vor prezenta proiectele pentru modernizarea sistemelor de irigaţii.

Ministerul Agriculturii începe războiul cu evaziunea fiscală

            *Prima acţiune de amploare a vizat filiera de comercializare a legumelor şi fructelor

            Printre măsurile de reformă pe care vor să le adopte reprezentanţii Ministerului Agriculturii se numără întărirea Direcţiei de Inspecţii din cadrul ministerului, având în vedere rolul său în combaterea evaziunii fiscale.

Gaze pentru Gherăseni în asociere cu vecinii

           * “În 2007-2008 am avut un proiect comun cu localităţile Costeşti, Stâlpu, Ţinteşti şi Smeeni şi vrem reluarea demersurilor”, ne-a declarat primarul Stroie Sava

            Asigurarea utilităţilor necesare atât pentru atragerea unor investitori care să asigure crearea de noi locuri de muncă, cât şi pentru asigurarea unor condiţii mai bune de trai pentru localnici continuă să fie unul dintre obiectivele principale pe care şi le-au propus  primarii buzoieni.

“Monitorizarea Achiziţiilor Publice” a dat la refăcut documentaţia pentru “apa din Padina”

            *“Abia apoi va urma licitaţia şi să sperăm că vom începe lucrările cât mai curând”, susţine primarul Costică Başturea

            Reprezentanţii administraţiei publice locale din Padina speră ca în această toamnă să reuşească începerea lucrărilor de alimentare cu apă din cadrul proiectului cu finanţare de la Ministerul Mediului.

Înscrierile continuă la Divizia de Buzău, Liga a II-a

            Asociaţia Sportivă “Green Garden” Buzău organizează alături de Asociaţia Judeţeană de Mini-fotbal, sub egida Federaţiei Române de Mini-fotbal, Liga a II-a a Diviziei de Buzău, competiţie care îşi joacă meciurile din primul eşalon pe terenul din incinta bazei sportive “Vidatti”. Liga a II-a a competiţiei anterior amintite se va disputa pe terenul bazei sportive “Green Garden”.

Ilie Stan vrea victoria cu FC Braşov

         *Buzoianul i-a pus gând rău grupării de sub Tâmpa

            Ilie Stan, tehnicianul buzoian al primei divizionare Concordia Chiajna, îşi doreşte toate cele trei puncte puse în joc, în cadrul duelului cu FC Braşov.

Cine sunt adversarii Gloriei în noul sezon

             *Vezi cărţile de vizită ale echipelor din C2

            Astăzi vă prezentăm echipele participante în cadrul seriei a II-a, din Liga a III-a, grupare în care au fost adăugate CSM Râmnicu Sărat, dar şi Gloria Buzău. Cărţile de vizită ale combatantelor noastre nu sunt aşa de interesante, dar, în ciuda acestui aspect, Dan Tulpan, preşedintele Gloriei Buzău, trage semnale de alarmă pentru a se bucura de întreaga concentrare a suporterilor din Crâng. Iată mai jos adversarele celor două echipe buzoiene din C2*.

Opt colectori buzoieni în sesiunea a doua a Programului Rabla

            Un număr de opt colectori buzoieni vor participa la cea de-a doua sesiune a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional pentru anul 2012. Pentru această a doua etapă a Programului, Administraţia Fondului pentru Mediu a prevăzut un buget de 57 de milioane de lei care permite scoaterea din uz a 15.000 de autoturisme mai vechi de zece ani. Repartizarea celor 15.000 de tichete distribuite la nivel naţional a început încă de ieri, dată de la care şi persoanele fizice care deţin maşini vechi se pot adresa firmelor colectoare, în vederea casării autoturismelor. În ceea ce priveşte sesiunea pentru persoanele juridice, aceasta se află în derulare, fiind în etapa de depunere a dosarelor, în perioada 23 aprilie-31 august 2012.