*Sesiunea de depunere a cererilor de finanţare din fonduri europene din septembrie ar putea beneficia de o suplimentare de 30 milioane euro
Reprezentanţii Ministerului Agriculturii sunt decişi să majoreze sumele destinate organizaţiilor utilizatorilor de apă pentru irigaţii care vor prezenta proiectele pentru modernizarea sistemelor de irigaţii.
*Sesiunea de depunere a cererilor de finanţare din fonduri europene din septembrie ar putea beneficia de o suplimentare de 30 milioane euro
Reprezentanţii Ministerului Agriculturii sunt decişi să majoreze sumele destinate organizaţiilor utilizatorilor de apă pentru irigaţii care vor prezenta proiectele pentru modernizarea sistemelor de irigaţii.
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a anunţat recent că la noua sesiune pe Măsura 125 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală privind modernizarea infrastructurii de irigaţii se va încerca suplimentarea sumei stabilite iniţial, astfel încât cât mai multe organizaţii de udători să aibă posibilitatea să îşi retehnologizeze motoarele şi staţiile de pompare pe care le au în administrare. ”Motoarele de care vorbim sunt de 20 chiar şi de 40 de ani în funcţiune şi costurile pe care le au sunt extrem de mari. Am luat în aceste zile măsura ca bugetul iniţial de 25 de milioane de euro pe care îl are această masură pe ultima sesiune deschisă în luna septembrie să fie suplimentat cu o sumă care va fi stabilită ulterior şi va fi evaluată în funcţie de proiectele care se vor depune. La discuţiile avute cu Liga Udătorilor de Apă din România avem o estimare şi credem că vor fi 60 de proiecte depuse, plafonul maxim a acestora neputând depăşi suma de un milion de euro. Credem că avem nevoie de o suplimentare a bugetului cu 25 până la 30 de milioane de euro”, a explicat ministrul Constantin.
Un singur proiect pe Buzău
În ceea ce priveşte situaţia din judeţul nostru, până în prezent doar una dintre cele patru Organizaţii ale Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii din judeţ (OUAI Istriţa, OUAI Lipia, OUAI Legumicultorii, OUAI Odoba) are proiect pentru o finanţare europeană de un milion de euro pentru modernizarea sistemului de irigaţii pe care l-a preluat în ultima perioadă.
Acest proiect aparţine OUAI Istriţa, în timp ce reprezentanţii celorlalte organizaţii buzoiene cel puţin deocamdată nu s-au interesat de accesarea fondurilor europene. “Până acum, nu avem niciun fel de semnal de la alte organizaţii că ar dori să se intereseze de accesarea banilor europeni. Spun asta, deoarece o serie de documente necesare pentru întocmirea unor astfel de documentaţii sunt eliberate de instituţia noastră”, ne-a declarat ing. Claudiu Carpen, directorul Filialei Îmbunătăţiri Funciare Buzău.
În schimb, beneficiarii proiectului eligibil sunt Pepiniera şi Ferma Pomicolă Istriţa, Staţiunea de Cercetare Viticolă Pietroasele şi alţi 20 de membri ai Organizaţiei Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI) Istriţa. Astfel, aplicaţia OUAI Istriţa se numără printre proiectele declarate eligibile de anul trecut pentru accesarea fondurilor europene prin Măsura 125 pentru susţinerea “Îmbunătăţirii şi dezvoltării infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii”, proiectul “ Reabilitare şi modernizare amenajare irigaţii, SPP 22 M4+M5, SP 22 M8 – OUAI Istriţa, comuna Săhăteni” cuprinde investiţii prin care se face reabilitarea sistemului de irigaţii de pe teritoriul comunei Săhăteni, pentru peste 325 ha de teren şi deservirea Staţiunii de Cercetare Viticole Pietroasele, a Staţiunii Pomicole Istriţa şi celorlalţi membri ai organizaţiei.