Ştefan Miloş: „Banii ne împiedică să realizăm fuziunea cu Terom”

            Ştefan Miloş, preşedintele formaţiei locale de handbal feminin, spune că HM Buzău nu poate realiza fuziunea cu Terom Iaşi, proaspăta promovată în Liga Naţională, din considerente financiare: „Cei de la Iaşi au intenţii bune, însă noi nu ne putem ridica la nivelul cerinţelor dumnealor.

Superliga lu’ Coşconea, amânată pentru 2013 – 2014

         *Banii, principala piedică în realizarea unei ligi de elită

            Superliga, proiectul propus încă de acum doi ani formaţiilor din fotbalul judeţean buzoian, nu va vedea lumina zilei decât peste cel puţin un an. Eşalonul care, teoretic, trebuia să reunească cele mai bune 12 – 14 echipe din judeţul Buzău, atât din punct de vedere valoric, cât şi al infrastructurii, a fost amânat pentru următoarea stagiune.

Cifra de afaceri pentru serviciile prestate întreprinderilor, în creştere în primul semestru din acest an

            În luna iunie a acestui an, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, în termeni nominali, a crescut comparativ cu luna precedentă atât ca serie brută cu 2,9 la sută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 0,4 la sută, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. Faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, în termeni nominali, a crescut atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 7,5 la sută, respectiv cu 11,0 la sută.

Investiţie de 26 milioane lei pentru modernizarea Vae Apcarom

            Voestalpine Vae Apcarom a început modernizarea fabricii de la Buzău. În acest sens, compania a demarat programul de investiţii pentru modernizarea sectorului productiv al societăţii prin lansarea proiectului „Contribuţia Vae Apcarom la dezvoltarea durabilă a regiunii de Sud – Est prin modernizarea sectorului productiv al fabricii din Buzău”, proiect cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, Programul Operaţional Creşterea Competitivităţii Economice.

Salariul estimat al buzoienilor, în scădere cu 72 de lei

            *Cu toate că în urmă cu trei ani Comisia Naţională de Prognoză preconiza că în 2012 salariul mediu net al buzoienilor va fi de 1.322 de lei, iată că în locul creşterilor au fost înregistrate noi diminuări

            În anul 2009, se estimau creşteri salariale în toate judeţele din ţară. Fără a şti că urmează o criză atât de lungă, românii visau la salarii cât mai mari şi la un nivel de trai mai ridicat.

Finalizarea reţelei de apă din Cochirleanca, sub semnul întrebării

            *“Firma care a câştigat licitaţia, Pentaco SA Bucureşti, a intrat în insolvenţă”, susţine primarul Ilie Nicolae

            Noii şefi ai administraţiei publice din Cochirleanca sunt decişi să ceară sprijinul reprezentanţilor Prefecturii şi  ai Consiliului Judeţean Buzău pentru continuarea finanţării necesare finalizării reţelei de apă din comună.

Botezuri tot mai rare şi înmormântări tot mai dese la Bălăceanu

            *“Avem doar două-trei naşteri pe an, niciuna până acum,  dar în schimb au fost 36-40 de decese”, ne-a declarat viceprimarul Manea Mirel Ion

            Printre comunele buzoiene unde ultimul recensământ al  populaţiei au “certificat” o scădere a populaţiei se numără şi comuna Bălăceanu, noii şefi ai administraţiilor publice locale constatând că în registrele de stare civilă din ultima perioadă sunt tot mai puţine înregistrări la rubricile de naşteri, în timp ce numărul certificatelor de deces este în creştere.

Disponibilizaţii ANIF, subiect de dispută între ministrul Constantin şi ex-ministrul Tabără

            *La Buzău, 68 de disponibilizaţi de la Îmbunătăţiri Funciare aşteaptă răspunsurile fostului ministru

               Necesitatea refacerii sistemului de irigaţii şi disponibilizările de la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) au devenit subiecte de dispută între ministrul Agriculturii Daniel Constantin şi ex-ministrul Tabără.

Preţurile cerealelor, duble faţă de anul trecut

            *“Din păcate, din cauza producţiilor mici, încasările oamenilor vor fi la 60-70% faţă de 2011”, susţine Florin Leaua, primarul comunei Puieşti

            Pronosticul despre posibilitatea ca prin creşterea preţurilor s-ar putea salva acest an agricol dat la începutul anului de reprezentanţii Asociaţiei Cultivatorilor Buzău este pe cale de a se adeveri cel puţin parţial. Asta, pentru că în ultima perioadă preţurile cerealelor fiind pe cale de a se dubla făţă de preţurile practicate la începutul anului.

Firme râmnicene, în insolvenţă

            Potrivit Buletinului Public al Insolvenţelor 11.099 – 11.218/ 9-10 august 2012, procedura de insolvenţă a fost deschisă pentru SC Raluca Prodcom 96 SRL (comerţ cu amănuntul al produselor alimentare, băuturilor şi produselor din tutun efectuat prin standuri, chioşcuri şi pieţe), SC Valfarm SRL (comerţ cu amănuntul al produselor farmaceutice, în magazine specializate), SC Cătă Com 2007 SRL (comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun).

Englezii au început forajele la Boboc

            Compania britanică Zeta Petroleum a demarat spre sfârşitul lunii iulie forajul la o nouă sondă în perimetrul de gaze de la Boboc. Potrivit unui comunicat al companiei, operaţiunea avansează bine, atât ca timp, cât şi ca buget, politica acesteia fiind aceea de a fora sonde de succes în condiţii de siguranţă şi cu impact minim asupra mediului. Costurile bugetate pentru finalizarea operaţiunilor pe perimetru au fost estimate la 3,5 milioane de dolari.

Bunică a părăsit Conpet Ploieşti înainte de a debuta oficial

            Perioadă petrecută de Romică Bunică la Strejnic s-a încheiat înainte de a începe. Antrenorul râmnicean a plecat oficial de la Conpet Ploieşti, după ce planurile de schimbare a denumirii clubului au eşuat, la fel ca şi tratativele prin care Virgil Guran şi Adrian Nistoroiu urmau să se implice financiar la gruparea de Liga a III-a.

Sărăcia pune piedică Superligii

            *Eşaloanele judeţene de fotbal îşi vor păstra vechea structură

            Condiţiile financiare precare ale echipelor de fotbal din judeţ au făcut ca mult-dorita Superligă judeţeană de fotbal să fie amânată pentru cel puţin încă un sezon.

Gloria stă în prima etapă, Râmnicu Sărat joacă „acasă” cu Sportul II

            Au mai rămas doar două săptămâni până la debutul noii stagiuni de Liga a III-a, iar oficialii de la Casa Fotbalului au stabilit programul competiţional pentru noua stagiune. În prima rundă, Gloria Buzău va sta, în timp ce râmnicenii de la CSM Râmnicu Sărat vor întâlni pe teren propriu Sportul II Studenţesc. În continuare, vă prezentăm programul turului celor două formaţii din judeţul Buzău.

Pentru că …

            Când un eveniment de o asemenea anvergură cum sunt Jocurile Olimpice de vară ajunge la final şi ai făcut parte din acest uriaş mecanism, te gândeşti să mulţumeşti cuiva:

Opt areale protejate nu pot fi luate în custodie din cauza birocraţiei

            *Până acum au fost date în păstrare şi administrare ariile naturale Siriu, Penteleu, Platoul Meledic, Lunca Buzăului, Dealul Istriţa, Bisoca şi Vulcanii Noroioşi

            Organizaţiile neguvernamentale, administraţiile publice, instituţiile de învăţământ  şi alte entităţi interesate de preluarea şi administrarea ariilor naturale protejate din judeţul Buzău mai au de aşteptat, reprezentanţii Ministerului Mediului şi Pădurilor neavând încă definitivată metodologia de atribuire a acestora.

Credite cu dobânzi subvenţionate, pentru proiectele cu fonduri europene

          *  Suma licitată de stat pentru a fi pusă la dispoziţia băncilor va fi de 130 milioane euro

            Beneficiarii unor finanţări europene pentru proiecte în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală ar putea să scape de grija presiunii plăţii dobânzilor şi asigurării unor garanţii imobiliare atunci când vor să ia credite pentru cofinanţarea proiectului, reprezentanţii ministerului de resort intenţionând să subvenţioneze dobânzile pentru astfel de împrumuturi.