Militarii buzoieni donează sânge până la sfârşitul lunii
Apelul făcut la începutul acestei luni de Centrul de Transfuzii Sanguine Buzău, către instituţiile militarizate din judeţ nu a rămas fără ecou, după pompieri şi jandarmi, militarii din cadrul Diviziei 2 Infanterie Getica contribuind şi ei la refacerea rezervei de sânge a centrului. Nici nu se putea altfel, ţinând cont de faptul că Buzăul este cea de-a doua garnizoană din ţară, ca mărime, după Bucureşti, iar militarii unităţilor de aici s-au mai implicat şi cu alte ocazii în acţiuni umanitare.