Sari la conținut

Opinia Buzău

  • Politic
  • Administrație
  • Opinii
  • Soroca
  • Actualitate
  • Economic
  • Monden
  • Sănătate
  • Sport
  • Cultură
  • Educație

Opinia Buzău

După cel de la Mînzălești/Trei muzee de artă populară vor fi deschise anul acesta la Lopătari, Beceni și Siriu

10 noiembrie 201713 iulie 2015 de Opinia Buzău

Inițiativa aparține Centrului de Cultură și Artă Buzău și Primăria Mînzălești care, cu sprijinul Muzeul Național al Țăranului Român, în cadrul Geoparcului ținutul Buzăului, au inaugurat în week-end

Categorii Cultură

Recitaluri de muzică folk la întâlnirea motocicliștilor din pădurea din Podgoria

10 noiembrie 201713 iulie 2015 de Opinia Buzău

Motocicliștii din toată țara și-au dat întâlnire la sfârșitul săptămânii trecute, la Râmnicu Sărat. Întrunirea moto de anul acesta, organizată de motocicliștii din Râmnic, s-a desfășurat între

Categorii Cultură

Colegiul Hasdeu, liceul cu niciun picat la Bac, după contestații

10 noiembrie 201713 iulie 2015 de Opinia Buzău

Procentul de promovare la examenul de Bacalaureat a crescut la Buzău cu mai bine de un procent. Astfel, de la o promovabilitate de 69,6, județul Buzău a ajuns, după rezolvarea contestațiilor

Categorii Cultură

Ajutorul șefului de post de la Brădeanu a murit subit după ce ar fi fost înțepat de o albină

10 noiembrie 201712 iulie 2015 de Opinia Buzău

Un polițist de 38 de ani, ajutorul șefului de post din localitatea Brădeanu, a murit sâmbătă după-amiază după ce ar fi fost înțepat în cap de o albină, în timp ce lucra împreună cu tatăl său la stupi

Categorii Actualitate

Numărul căsătoriilor în luna mai, creștere spectaculoasă

10 noiembrie 201712 iulie 2015 de Opinia Buzău

Datele Institutului Național de Statistică (INS) arată că în luna mai a acestui an s-a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de cupluri care au ajuns la oficiile de stare civilă pentru a-și întemeia oficial o familie. 

Categorii Actualitate

Prețurile de consum, mai mici cu 1,6 la sută în iunie față de aceeași perioadă din 2014

10 noiembrie 201711 iulie 2015 de Opinia Buzău

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), prețurile de consum în luna iunie 2015 au înregistrat o scădere cu 1,6 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut.

Categorii Economic

ANAF, rambursări de TVA de peste 1,4 miliarde de lei în iulie

10 noiembrie 201710 iulie 2015 de Opinia Buzău

În cursul acestei luni, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) rambursează TVA în valoare de 1.425,56 milioane de lei.

Categorii Actualitate

Istorici și pasionați de istorie din țară și străinătate își dau întâlnire la Congresul de Dacologie de la Buzău

10 noiembrie 201710 iulie 2015 de Opinia Buzău

Patru zile dedicate dacologiei, la Buzău, beneficiind de prezența unor profesori de istorie din țară și străinătate.

Categorii Cultură

De astăzi scăpăm de caniculă pentru câteva zile

10 noiembrie 201710 iulie 2015 de Opinia Buzău

Potrivit estimărilor făcute de Institutul Național de Meteorologie, după data de 9 iulie, în cea mai mare parte a Munteniei regimul termic va marca o scădere semnificativă.

Categorii Actualitate

Amenzi de peste 43.300 de lei, aplicate într-o singură zi de polițiști pentru nereguli în trafic

10 noiembrie 201710 iulie 2015 de Opinia Buzău

Valoarea totală a amenzilor aplicate miercuri de polițiștii rutieri a fost de 43.350 de lei, ca urmare a constatării a 239 de abateri de la disciplina în trafic.

Categorii Actualitate

Avocatul Poporului, 18 dosare soluționate pentru petiționarii buzoieni

10 noiembrie 201710 iulie 2015 de Opinia Buzău

Potrivit bilanțului de activitate al Avocatului Poporului pe trimestrul II al acestui an, experții Biroului Teritorial Ploiești au primit în audiență 441 cetățeni, au primit 98 de petiții și 179 de apeluri telefonice prin care le-au fost reclamate încălcări de drepturi.

Categorii Actualitate

Profesor buzoian prins în timp ce copia cu un ceas inteligent la examenul de Definitivat

10 noiembrie 201710 iulie 2015 de Opinia Buzău

Situație jenantă pentru un profesor buzoian, care a fost prins, ieri, în timp ce copia în timpul examenului de Definitivat.

Categorii Educație

Top 10 cele mai bune licee buzoiene la Bacalaureat

10 noiembrie 201710 iulie 2015 de Opinia Buzău

Fără prea mari surprize după primele rezultate la Bacalaureat. Asta s-ar putea spune despre clasamentul celor mai bune licee buzoiene, cel puțin înainte de rezolvarea contestațiilor.

Categorii Educație

Ambalajul tetra pak face casă bună cu sacul galben

10 noiembrie 201710 iulie 2015 de Opinia Buzău

Ambalajul „tetra pak” este un exemplu al modului în care un substantiv propriu se poate transforma într-unul comun: din numele unei companii, acesta a devenit generic pentru un anumit tip de ambalaje reciclabile.

Categorii Economic

Două filme românești de cinci stele rulează astăzi și mâine în Parcul Tineretului

10 noiembrie 20179 iulie 2015 de Opinia Buzău

Centrul de Cultură și Artă Buzău continuă seria proiecțiilor de filme în aer liber.

Categorii Cultură

Aproape jumătate dintre contestațiile buzoienilor la Bacalaureat sunt la Română

10 noiembrie 20179 iulie 2015 de Opinia Buzău

Număr mare de contestații la Buzău, după afișarea rezultatelor la Bacalaureat.

Categorii Educație

Accident pe Strada Patriei, soldat cu rănirea unui motociclist

10 noiembrie 20179 iulie 2015 de Opinia Buzău

Marți, seara, în jurul orei 23,00, pe strada Patriei din municipiu s-a produs un accident de circulație în care au fost implicați un brăilean de 43 de ani și un buzoian de 37 de ani.

Categorii Actualitate

Amendă de 10.000 de lei pentru 7 tone de grâu comercializate fără documente

10 noiembrie 20179 iulie 2015 de Opinia Buzău

Polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul Poliției municipiului Rm Sărat au desfășurat o amplă acțiune de control pe linia respectării normelor de transport, depozitare și comer­cializare a produselor cerealiere.

 

Categorii Actualitate

Nereguli în trafic soldate cu 239 de amenzi, șase permise reținute și un dosar penal

10 noiembrie 20179 iulie 2015 de Opinia Buzău

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Polție Județean Buzău au aplicat, ieri, 239 de sancțiuni contravenționale atât pietonilor, cât și conducătorilor auto, ca urmare a neregulilor constatate în trafic.

Categorii Actualitate

Liceele din Buzău unde niciun elev nu a luat Bacalaureatul

10 noiembrie 20179 iulie 2015 de Opinia Buzău

Două licee din județul Bu­zău au obținut „performanța” de a încheia examenul de Bacalaureat cu 0 % promovabilitate.

Categorii Educație
Navigare în articole
Articole mai vechi
Articole mai noi
← Anterior Pagina1 … Pagina227 Pagina228 Pagina229 … Pagina744 Următor →
© 2026 Opinia Buzău • Construit cu GeneratePress