Peste 170 proiecte depuse de tinerii fermieri buzoieni prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală au primit finanţare europeană

Potrivit unei situaţii prezentate recent de către Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Buzău, în perioada 2014-februarie 2018 au fost depuse, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, un număr de 605 proiecte, pentru diferite investiţii, res­pectiv în infrastructură, în exploataţii agricole, sau în sisteme de irigaţii. Dintre acestea, 368 de proiecte au fost declarate ­eli­gibile, … Citește mai mult

Ce străzi de pământ intră în ,,marea asfaltare“ din municipiu

Peste 40 de străzi din municipiul Buzău vor intra, din această săptămână, în reabi­litare, a anunţat, vineri, primarul Constantin Toma, în cadrul unei conferinţe de presă, dedicate începerii lucrărilor aferente obiectivului de investiţii „Reabilitare străzi neasfaltate din municipiul Buzău – loturile 1, 2, 3, 4 şi 5”, care cuprinde cele 43 de străzi de pământ … Citește mai mult

Numărul rentierilor agricoli din judeţ, în continuă scădere

Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură Buzău anunţă că, până pe data de 10 mai, rentierii agricoli din judeţ trebuie să se prezinte la sediul instituţiei,  pentru a obţine viza aferentă anului 2017, pe carnetele de rentier agricol. ,,Avem programări până la data de 10 mai 2018. Rentierii au fost invitaţi în scris, le-am … Citește mai mult

Începe marea asfaltare a străzilor de pământ din municipiu

Peste 40 de străzi din municipiul Buzău vor intra, de săptămâna viitoare, în reabilitare, a anunțat, vineri, primarul Constantin Toma, în cadrul unei conferințe de presă, dedicate începerii lucrărilor aferente obiectivului de investiții „Reabilitare străzi neasfaltate din municipiul Buzău- loturile 1, 2, 3, 4 și 5”, care cuprinde cele 43 de străzi de pământ, care … Citește mai mult

Doar 13 profesori buzoieni plătesc impozit pentru banii din meditaţii

Educaţia reprezintă şansa oricărui copil, indiferent de condiţia financiară a familiei sau de statutul social al acesteia, spre o viaţă mai bună. Asta, dacă ne gândim la faptul că lipsa educaţiei are efecte secundare pe termen mediu şi lung într-o societate, pornind de la analfabetism şi până la o lipsă minină de cunoaştere a realităţii  … Citește mai mult

Fermierii buzoieni, sfătuiţi să scoată soia din alimentaţia animalelor

Prezent la Buzău la începutul acestei luni, în cadrul unei întâlniri cu fermierii, preşedintele Uniunii Naţionale a Cooperativelor Agricole de Producţie Integrată, Florin Burculescu, care este şi preşe­dintele Cooperativei „Ţara Mea”, le-a explicat acestora că este indicat ca, pe viitor, soia să fie scoasă complet din alimentaţia animalelor.  Mai precis, din alimentaţia noastră din fiecare … Citește mai mult

15 mai, termen-limită pentru cererile unice de plată ale agricultorilor  

Agricultorii vor depune doar o cerere unică de plată, chiar dacă deţin suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe. Cererile se depun la Centrul judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură în cazul fermierilor care solicită subvenţii pentru o suprafaţă mai mare de 50 hectare teren agricol şi la centrele locale în … Citește mai mult

Ieşeanul Adrian Mironescu, câştigătorul concursului pentru noul logo al municipiului, „Buzăul, oraş deschis“

Primăria a prezentat, joia trecută, în cadrul unei conferinţe de presă, logoul municipiului Buzău, precum şi pe câştigătorul concursului lansat în luna martie, de către administraţia locală. Este vorba despre Adrian Mironescu, un tânăr de 36 de ani, de fel din Iaşi, designer de brand, cu experienţă în informatică. El a povestestit că, încă din … Citește mai mult

Primăria a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea termică a încă două blocuri din municipiu

Primăria municpiului Buzău a semnat, joi, contractul de finanțare pentru proiectul „Reabilitarea termică a blocurilor de locuințe B4 Flipescu și Gerom 2”,  prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 Axa Prioritară 3, Prioritatea de Investiții 3.1 Operațiunea A – Clădiri Rezidențiale, în valoare de 987.161,81 lei. Durata de implementare a acestui proiect este de 18 luni și … Citește mai mult

Începând de astăzi, chioşcurile de ziare vând bilete pentru autobuzele Trans Bus

Începând de miercuri, 4 aprilie, buzoienii îşi vor putea cumpăra bilete de călătorie, la valoarea de 2 lei fiecare, de la un număr de 18 chioşcuri de ziare cu care Trans Bus a parafat un parteneriat, a anunţat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, condu­cerea operatorului municipal de transport în comun. Trans Bus a … Citește mai mult

Producătorii şi fermierii buzoieni, invitaţi să adere la Uniunea Naţională a Cooperativelor Agricole de Producţie Integrată

20 de producători şi fermieri din judeţul Buzău au participat, luni, la o întâlnire organizată la sediul Direcţiei Agricole, la care au fost prezenţi reprezentanţii  Uniunii Naţionale a Cooperativelor Agricole de Producţie Integrată, respectiv preşedintele acesteia, Florin Burculescu, care este şi preşedintele Cooperativei ,,Ţara Mea“, precum şi directorul executiv al UNCAPI, Elena Ghindici. Buzoienilor prezenţi … Citește mai mult

Covrigii de Buzău, tot mai aproape de omologare europeană

Covrigii de Buzău, o marcă atestată ca produs tradiţional, sunt tot mai aproape de a fi omologaţi pe plan european. Reprezentanţii Direcţiei Agricole Buzău lucrează de ani de zile la dosarul prin care acest produs ar putea fi recunoscut în Europa. Ei caută, în acelaşi timp, şi să securizeze acest brand, astfel încât produsul să … Citește mai mult

Buzăul exportă mai mult decât importă

De-a lungul timpului, activitatea de comerţ a cunoscut modificări substanţiale, transformându-se, dintr-o simplă intermediere, într-o activitate creatoare de utilităţi, devenind foarte importantă atât pentru producători, cât şi pentru utilizatori. Exporturile şi importurile judeţului Buzău reprezintă o radiografie obiectivă a situaţiei economiei noastre si ne ajută să înţelegem de unde ne vin banii, pe ce se duc … Citește mai mult

APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii măsurii “Plăți privind bunăstarea animalelor”

Fermierii din județ, beneficiari ai măsurii “Plăți privind bunăstarea animalelor”, care intenționează să acceseze credite – în vederea finanțării activității lor curente – de la instituțiile bancare și nebancare ce au încheiat convenții cu Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură pentru anul de cerere 2018, se pot prezenta la sediul instituției buzoiene pentru a … Citește mai mult

Numărul firmelor active din judeţul Buzău, în creştere

Chiar dacă în judeţul Buzău se înfiinţează constant firme-, fie ele societăţi cu răspundere limitată sau societăţi pe acţiuni, fie persoane fizice autorizate ori întreprinderi individuale-, altele sunt dizolvate, radiate sau suspendate. Cu toate acestea, bilanţul este unul pozitiv, dacă ne raportăm la situaţia de anul trecut. Astfel, ultimele date de la Oficiul Naţional al … Citește mai mult

Numărul agricultorilor din Buzău, într-o continuă scădere!

Agricultura, considerată a fi o ramură extrem de important în economia unui judeţ, la noi pare să dea semne de regres. Mai exact, numărul agricultorilor scade văzând cu ochii, deşi suprafeţele de teren arabile rămân aceleaşi. Începând cu anul 2007, numărul fermierilor a scăzut cu cel puţin 1.000 anual. Potrivit Econtext, în 2013, la nivelul … Citește mai mult

Salariul mediu nominal net al angajaţilor din judeţul Buzău, cu peste 620 de lei mai mic decât media pe ţară

O ultimă situaţie prezentată de Direcţia Judeţeană de Statistică arată clar că, la capitolul câştig salarial mediu nominal net realizat în ultima lună din 2017, a fost în judeţul Buzău de 2.003 lei, în timp ce la nivel naţional a fost de 2.629 lei. În ceea ce privelte câştigul salarial mediu nominal brut, acesta a … Citește mai mult

Agricultorii buzoieni n-ar trebui să se aştepte la despăgubiri după ploaia îngheţată

Ploaia îngheţată care a cuprins, în urmă cu o săptămână, mai multe judeţe din sudul României, a afectat culturi agricole vulnerabile în această perioadă, precum pomii fructiferi sau viţa de vie. În ceea ce priveşte judeţul Buzău, reprezentanţii Direcţiei Agricole spun că, pentru moment, aceste culturi au scăpat de fenomenul peri­culos. „Acest fenomen de <Free­zing … Citește mai mult

Legumele autohtone, o raritate?

Sunt frumoase, atrag privirile, însă gustul lor lasă de dorit. Vorbim despre legumele care, în ultima perioadă, au umplut pieţele din judeţ şi din ţară, precum şi supermarketurile, însă diferenţa dintre aspect şi gust este evidentă. Specialiştii spun că acest lucru ar avea ca explicaţie faptul că majoritatea legumelor sunt produse din seminţe importate, în … Citește mai mult