VIDEO | În întâmpinarea Centenarului (LIII) / O nouă emisiune sub titlul „UN VEAC DE LA MAREA UNIRE”, pe site-ul OPINIA

În perspectiva celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1918, OPINIA prezintă, în ediţia sa electronică, un ciclu de emisiuni sub titlul „UN VEAC DE LA MAREA UNIRE”, care îşi propune să aducă în atenţia publicului personalităţile, momentele şi simbolurile care au stat la temelia realizării Marii Uniri de la Alba Iulia. Astfel, o nouă emisiune din seria „UN … Citește mai mult

Cel mai vârstnic jandarm buzoian, salutat de colegi de ziua lui

Jandarmeria buzoiană îl salută pe cel mai vârstnic coleg, generalul (r) Niculae Enache, care a aniversat joi 96 de ani. Colegii jandarmi, în frunte cu șeful Inspectoratului Județean de Jandarmi Buzău, locotenent-colonel Virgil Cueru, i-au transmis urările lor de bine. „ Suntem mândri că face parte din marea noastră familie și îi mulțumim pentru devotamentul … Citește mai mult

Cum a dat Tacea bir cu fugiţii înainte să se scufunde corabia RAM, după modelul colegului său de la CET Brăila

O demisie aşteptată încă de acum doi ani s-a produs marţi, la scurt timp după ce administraţia locală buzoiană a anunţat că va renunţa să subvenţioneze energia termică furnizată cetăţenilor, în condiţiile în care nici Guvernul nu mai intenţionează să acorde acest sprijin. După aproape opt ani la conducerea Regiei Autonome Municipale, R.A.M., Constantin Tacea … Citește mai mult

Suspiciune de intoxicaţie cu insecticid în cazul decesului unui copil de cinci ani din Tăbărăşti

Un copil de cinci ani din Tăbărăşti a fost a adus de ambulanţă duminică, 7 octombrie, după-amiază, la secţia UPU în stop cardio-respirator.  După două ore în care o echipă  formată din medic UPU, medic pediatru, cardiolog, medic reanimatror a încercat  fără succes să menţină copilul în viaţă, la ora 17,00 a fost declarat decesul … Citește mai mult

Buzăul devine capitala motorsportului românesc în acest week-end

Buzăul va deveni, din nou, pentru un week-end capitala motorsportului românesc, GTC Trophy atrăgând peste 250 de participanţi (sportivi, organizatori, media) la cea de-a şasea etapă din Campionatul Naţional de Off Road, GTC Trophy, care are loc în perioada 11-14 octombrie, cu un format unic pentru competiţiile de acest gen din România sub sloganul „Ziua … Citește mai mult

Cursă solitară a vicecampioanei ultimelor două ediţii / Team Săgeata, defilare spre titlu

2018-2019 pare a fi sezonul celor de la Team Săgeata în fotbalul judeţean. Scăpată de concurenţa pe care i-au făcut-o Metalul şi, mai apoi, SCM Gloria, vicecampioana ultimelor două ediţii are acum drum liber către titlul de campioană. Cu maxim de puncte după şase etape, dar şi cu un joc mai puţin, echipa din Săgeata … Citește mai mult

Învinsă, dar nu umilită

Steaua Bucureşti – SCM Gloria 31-10 (14-3) Echipa de rugby n-a mai repetat şi în Ghencea coşmarul precedentelor deplasări în faţa „granzilor” din SuperLigă, campioana Timişoara Saracens şi vicecampioana Ştiinţa Baia Mare. Experienţa căpătată de la meci la meci şi, mai ales, încrederea dată de victoriile în Parcul Tineretului, cu Dinamo şi Universitatea Cluj, au … Citește mai mult

Steluţa Duţă, învinsă în finală la Centura de Aur

Elita boxului românesc, dar şi pugilişti din alte 14 ţări, au participat, de curând, la Centura de Aur, tradiţionala competiţie care a fost organizată în acest an la Galaţi. La feminin, din lotul României a făcut parte şi pugilista SCM Gloria, Steluţa Duţă, care a concurat la o categorie superioară, 51 kg. Steluţa a ajuns … Citește mai mult

Primele constatări ale medicilor legiști / Băiețelul decedat din Tăbărăști ar fi inhalat o substanță toxică

Medicii legiști încearcă să facă lumină în cazul copilului de cinci ani din Buzău, care, aflat cu părinții la proprietatea din localitatea Tăbărăști,  a murit fulgerător. El a fost adus cu Ambulanța în stop cardio-respirator la Spitalul Județean  la Unitatea de Primiri Urgențe și a fost declarat decesul două ore mai târziu după ce manevrele … Citește mai mult

Au sosit banii pentru centrele de permanenţă

Au sosit banii pentru centrele de permanenţă, după cum se anunţă pe site-ul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Este o veste bună, având în vedere că timp de mai multe luni nu au fost fonduri pentru funcţionarea centrelor de permanenţă. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate oferă şi o explicaţie a sincopei în ceea … Citește mai mult

Prima victorie a venit şi la futsal

• Clujana Cluj Napoca – SCM Gloria 4-5 (2-3) Etapa a 4-a a Ligii 1 de futsal a venit cu prima victorie şi pentru SCM Gloria. După trei încercări eşuate de a bifa primele puncte de la promovarea în eşalonul de elită, echipa buzoiană a savurat primul succes la Cluj Napoca, luni după-amiază, în disputa cu … Citește mai mult

În ianuarie, sesiune de admitere la şcolile de pompieri

După ce anul acesta Mi­nisterul Afacerilor Interne a organizat, în premieră, la şcolile de agenţi şi subofiţeri, o sesiune de admitere în ia­nuarie, în prima lună a anului 2019 va avea loc o nouă sesiune de admitere. Acesta este motivul pentru care Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Neron Lupaşcu” al judeţului Buzău recruteză, în momentul … Citește mai mult

Marian Dorobanţu, noul vicepreşedinte AJF Buzău

Fostul arbitru FIFA râmniceanul Marian Doro­banţu este noul vicepreşe­dinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal. Propunerea a venit din partea preşedintelui Adrian Petre şi a fost votată în şedinţa Comitetului Executiv al AJF de la sfârşitul săptămânii trecute. Marian Dorobanţu este şi preşedinte al Comisiei Judeţene de Arbitri şi, de asemenea, singurul observator buzoian din Liga … Citește mai mult

Handbalistele Gloriei, dezlănţuite în faţa Slatinei

• SCM Gloria – CSM Slatina 28-20 (13-11) Pauza prilejuită de sta­giul de pregătire al echipei naţionale a fost de bun augur pentru handbalistele Gloriei. După două săptămâni de pauză, scoţând din calcul amicalul cu Dunărea Brăila, elevele lui Dumitru Muşi au revenit pe teren gata să ,,muşte” din adversare, jucătoarele de la CSM Slatina. Şi … Citește mai mult

Două şcoli din municipiul Buzău, vizitate de ,,Doctorul Măseluţă”

Odată cu începerea noului an şcolar, echipa Colgate, împreună cu îndrăgitul ,,Doctor Măseluţă”, şi-au reluat întâlnirile cu elevii claselor I-IV. Este vorba despre ,,Programul Zâmbete Colgate”, care  a ajuns  din nou la Buzău: pe 6 octombrie la Colegiul Tehnic Buzău, iar pe 7 octombrie la Şcoala Gimnazială ,,George Emil Palade”. Spunem că a ajuns  din … Citește mai mult

Victorie de serviciu pentru SCM Gloria

• SCM Gloria Buzău – Sănătatea Darabani 2-0 (1-0) SCM Gloria îşi continuă netulburată cursa de urmărire a liderului SC Oţelul şi, implicit, lupta pentru promovarea în eşalonul secund. Sâmbătă după-amiază, în Crâng, fotbaliştii buzoieni au bifat o victorie de parcurs, obligatorie şi fără a fi pusă niciun moment sub semnul întrebării. Nici nu avea cum … Citește mai mult

Au plătit pentru pânzele de paianjen

Prinşi cu pânze de paianjen pe pereţi, comercianţii au fost sancţionaţi de inspectorii sanitar-veterinari. Amenzile date la Buzău  comercianţilor din sectorul alimentar pentru neconformităţi au fost de 2.600 lei. Acţiunea s-a derulat în cursul lunii septembrie,  când DSVSA Buzău a efectuat o verificare în rândul comercianţilor din sectorul produselor alimentare de origine non-animală. Demersul se … Citește mai mult

Distincţii pentru doi pompieri buzoieni care au salvat vieţi în condiţii excepţionale

Distincţiile oferite în acest an de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă recompensează moral activitatea unor pompieri care au făcut mai mult decât le cere profesia. A ajutat o femeie să nască ghidat prin telefon de un medic specialist Plutonierul adjuntant Adrian Zăvoianu a primit distincţia de ,,Salvatorul de Onoare al anului 2018”. Faptele sale sunt … Citește mai mult

Buzoianca Simona Stancu va arbitra la Europenele de handbal feminin din Franţa 

• Alături de gălăţeanca Cristina Năstase, cu care formează unul dintre cele mai bune cupluri din Europa   Buzăul va fi reprezentat la ultimul mare eveniment sportiv al anului. Federaţia Europeană de Handbal a anunţat cele 12 cupluri de arbitri care vor oficia la Campionatul European feminin din luna decembrie, din Franţa, unde va evolua şi naţionala … Citește mai mult