Pugiliştii Gloriei, aur şi argint la Naţionalele de cadeţi

Doi dintre cei cinci ­bo­xeri cu care SCM Gloria a participat, zilele trecute, la Campionatele Naţionale de cadeţi de la Satu Mare, şi-au îmbogăţit palmaresul cu câte o medalie. Cea mai strălucitoare, venită „la pachet” cu titlul naţional, i-a aparţinut lui Petruţ Ştefan Cristian, la categoria 90 de kilograme, acesta câştigând toate cele trei partide … Citește mai mult

Urs captiv în apropierea localității Varlaam, salvat de jandarmi

Un urs care s-a apropiat foarte mult de satul Varlaam a rămas prizonier într-un gard de sârmă în care s-a înfășurat. Jandarmii buzoieni  împreună cu alte autorități specializate au reușit să salveze ursul prins în șufa unui gard amplasat la circa 500 m de zona locuită a localității Gura Teghii, satul Varlaam. Ei au acționat … Citește mai mult

,,Buzăul prinde aripi”, un proiect care transformă parcurile buzoiene / Parcul Tineretului, loc de promenadă şi habitat natural pentru păsările mici

Parcul Tineretului ar putea căpăta cât de curând dublă funcţionalitate: spaţiu de promenadă, dar şi de habitat natural pentru păsările mici. Despre aceste transformări care se petrec în Parcul Tineretului de circa un an de zile a relatat, pentru buzauplay.ro, Gabriel Benescu, pensionar militar, membru al Societăţii Ornitologice Române (SOR), care a introdus Buzăul în … Citește mai mult

SCM Gloria, învinsă de noul lider al SuperLigii de rugby

• CSM Bucureşti – SCM Gloria 40-14 (26-0) SCM Gloria a încheiat cu o înfrângere prima parte a SuperLigii de rugby. Sâmbătă, într-un meci contând în penultima etapă a turului, devenită între timp ultima, după modificările de program aduse de ­Fe­deraţie, rugbiştii buzoieni au evoluat pe terenul ,,Olimpia” din Capitală, împotriva principalei favorite la titlu în … Citește mai mult

FOTO | Două victorii pentru baschetbaliştii U13 de la CSS Buzău 

În week-endul ce a trecut, în sala CSS Buzău, s-a desfăşurat al treilea turneu din cadrul Campionatului Naţional de Baschet U13 masculin. Dacă la ultimul turneu micuţii baschetbalişti de la CSS Miandra Buzău au contabilizat o victorie şi un eşec în faţa a două echipe bucureştene, acum, în faţa a peste o sută de spectatori, … Citește mai mult

FOTO | Bicicliştii şi căruţaşii din Merei au primit cadou de la poliţişti veste reflectorizante

Căruţaşii şi bicicliştii opriţi în trafic luni, 29 octombrie, de poliţiştii de la Secţia 6 de poliţie rurală Merei, au pri­mit, pe lângă sfaturi preventive, şi veste reflectorizante. 100 de veste reflectorizante având imprimat mesajul „SUNT VI­ZIBIL, ­OCOLEŞTE-MĂ!” au fost oferite de poliţiştii de la Merei în această activitate preventivă. Acţiunea a fost însă una … Citește mai mult

Cuplaj handbalistic la Sala Sporturilor, la TVR 1

Televiziunea Română, deţinătoarea drepturilor TV pentru Ligile Naţionale de handbal, feminin şi masculin, a ales să transmită în direct, duminică, de la Sala Sporturilor, partidele pe care cele două echipe buzoiene din primele eşaloane le vor susţine în etapa a 8-a. În primul joc, de la ora 15,00, HC Buzău o va întâlni pe CSM … Citește mai mult

2.000 metri cubi de resturi vegetale ard la Râmnicu Sărat

Pompierii râmniceni acționează încă din cursul nopții  pentru stingerea unui incendiu în zona fostei unități militare, de la castelul de apă din Râmnicu Sărat unde au fost depozitate deșeuri vegetale de pe raza municipiului. Incendiul se manifestă pe o suprafață se 1000 metri pătrați, volumul deșeurilor fiind de circa 2000 metri cubi, fapt pentru care … Citește mai mult

9.000 de buzoieni, greu de angajat

Şomerii care nu vor să se angajeze nu mai primesc ajutor social. Aceasta este consecinţa noului act normativ intrat recent în vigoare cu privire la beneficiarii de venit minim garantat. Din păcate, chiar şi cu această lege, lucrurile nu se simplifică foarte mult. E drept că refuzul unui loc de muncă ofe­rit sau refuzul de … Citește mai mult

Buzoienii, invitaţi să îşi testeze gratuit glicemia

Spitalul Judeţean Bu-zău lansează buzoienilor invitaţia de a se întâlni cu medicii diabetologi şi nutriţionişti, miercuri, 31 octombrie, între orele 10,00 şi 15,00, în Piaţa Dacia, unde, într-un cort special amenajat, cadrele medicale vor sta la dispoziţia tuturor celor care doresc să afle mai multe informaţii despre diabet şi să îşi testeze glicemia. Acţiunea face … Citește mai mult

Şef cu acte în regulă la conducerea Jandarmeriei buzoiene

Inspectoratul de Janda­rmi Buzău are unul dintre cei mai tineri comandanţi din ţară. Este vorba despre locotenent colonel Virgil-Ioan  Cueru, în vârstă de 39 de ani, care a promovat examenul organizat recent. Virgil Cueru se află la conducerea instituţiei din anul 2017, adică din momentul pensionării fostului şef IJJ Buzău Florinel Micheten, însă postul era … Citește mai mult

Handbalistele Gloriei, învinse din nou

• SCM Gloria – Corona Braşov 19-25 (18-23) Forma bună pe care o traversează echipa, în ciuda înfrângerii de la Bistriţa, dar şi un adversar cu faimă, Corona Braşov, a umplut aproape în întregime Sala Sporturilor la meciul de duminică, unul dintre cele mai interesante ale etapei a 7-a din Liga Naţională de handbal feminin. Entuziasmul … Citește mai mult

80 de echipaje, la ,,Ziua cea mai lungă a off-roadului românesc” de la Buzău

Echipa de organizare a GTC Trophy de la Buzău – ,,Ziua cea mai lungă a off-roadului românesc”, a tras concluziile celei de-a şaptea ediţii, al cărei start s-a dat în Piaţa Daciei, iar finişul a avut loc la Sărata Monteoru. Una dintre cele mai populare rândul pasionaţilor genului, competiţia a avut la start 80 de … Citește mai mult

MTS vrea trecerea cluburilor sportive în subordinea autorităţilor locale

Ministerului Tineretului şi Sportului vizează ca, în scurt timp, să definitiveze descentralizarea cluburilor şi a structurilor sale din teritoriu. Acestea vor ajunge sub tutela Consiliilor Judeţene sau a consiliilor locale. Noul proiect de lege, ce se află în dezbatere publică, prevede că trecerea se va face şi prin asigurarea resurselor umane, materiale şi financiare necesare … Citește mai mult

Se revine la salariul minim diferenţiat, în funcţie de studii

2,1 milioane de salariaţi români, adică 60% din total, au salariul minim pe economie. Asta înseamnă că sindicatele au avut dreptate când au susţinut faptul că eliminarea contractului colectiv de muncă la nivel naţional şi a celui pe ramură este o greşeală. „Este o greşeală şi din punct de vedere social, pentru că a limitat … Citește mai mult

Superliga şi Divizia A la tenis de masă masculin, la Buzău

Două competiţii interne din calendarul Federaţiei Române de Tenis de Masă se vor desfăşura, în următoarea perioadă, în Sala Sporturilor din Buzău. Prima dintre ele, Superliga masculină – Campionatul Naţional pe echipe seniori, începe sâmbătă aceasta şi se va încheia vineri. Apoi, în perioada 26-28 noiembrie, tot la Buzău, Federaţia va organiza şi Divizia A, … Citește mai mult

SCM Gloria, victorie la fotbal și eşec sever la rugby

Gloria a reuşit sâmbătă o nouă victorie în Liga a 3-a de fotbal, 2-0 pe stadionul din Crâng, împotriva Bucovinei Rădăuţi, şi se menţine în continuare pe poziţia a doua, la egalitate de puncte cu lidera Oţelul Galaţi. Tot astăzi, într-un nou derby local al eşalonului al treilea, Metalul s-a impus cu scorul de 2-0, … Citește mai mult

Duel de foc pentru handbaliste

• SCM Gloria – Corona Braşov, duminică, de la ora 11,00 După pasul greşit de la Bistriţa, etapa trecută, primul după patru meciuri cu trei victorii şi o remiză, handbalistele Gloriei revin la Sala Sporturilor pentru a-şi măsura forţele cu una dintre cele mai puternice echipe din Liga Naţională, Corona Braşov. Se anunţă un meci care … Citește mai mult