Vor fi tot două serii în Liga a II-a

Cu trei zile înainte de termenul-limită, doar trei echipe nu s-au înscris pentru noua ediție a ligii secunde la fotbal. Până acum Rapid Suceava, FCM Dorohoi și CF Brăila nu și-au depus dosarele, fapt care

HM Buzău se va reuni în luna august

După ce a participat la ultimele două turnee de promovare în Liga Națională, echipa HM Buzău va încerca și în noua stagiune, care va începe în toamnă, să ajungă în primul eșalon. Oficialii grupării antrenate

Se sparge gașca la Gloria?

Clement Pălimaru, golgheterul Gloriei Buzău din precedenta stagiune a ligii secunde la fotbal, are toate șansele să părăsească Crângul în această pauză compe­tițională. Evoluțiile bune ale atacantului

Bine cu lotul, rău cu banii

Președintele Gloriei este mulțumit de faptul că buzoienii au reușit să își păstreze o bună parte din jucătorii care au îmbrăcat tricoul grupării din Crâng în sezonul trecut. Dan Tulpan așteaptă modificăriile

S-a dat startul „Cupei Cartierelor“

Miercuri dimineață s-a auzit primul fluier al competiției „Cupa Cartierelor”, întrecere organizată de Inspectoratului Județean de Poliție pe terenul sintetic „Cornel Negoescu”. Cea de-a șaptea ediție a adunat la start nu mai puțin de 52 de echipe.

Gloria s-a reunit

Fotbaliștii divizionarei secunde Gloria Buzău s-au reunit, ieri, pentru a desfășura primul antrenament în ve­de­rea noii stagiuni de campionat.

Un antrenor fericit

Aflat la prima experiență ca „principal” la o echipă de seniori, Marius Tîrîlă, tehnicianul Olimpiei Râmnicu Sărat, este un antrenor fericit.