Vor fi tot două serii în Liga a II-a

   Cu trei zile înainte de termenul-limită, doar trei echipe nu s-au înscris pentru noua ediție a ligii secunde la fotbal. Până acum Rapid Suceava, FCM Dorohoi și CF Brăila nu și-au depus dosarele, fapt care poate aduce adversari cu nume în seria buzoienilor de la Gloria. Numărul cluburilor înscrise aduce și prima certitudine: Liga a II-a va avea tot două serii.

   Trei zile au mai rămas până la încheierea înscrierilor în noul sezon competițional al Ligii 2, ediția 2015-2016, și doar trei echipe din totalul de 28 care ar trebui să ia startul în noul campionat nu au depus încă dosarele la FRF.

   Astfel, s-au mai înscris opt cluburi. Este vorba despre Gaz Metan Mediaș, FC Brașov, Metalul Reșița, Unirea Tărlungeni, Olimpia Satu Mare, CSM Râmnicu Vâlcea, FC Bihor Oradea și Chindia Târgoviște, cele care nu au făcut-o deja fiind Rapid CFR Suceava, CF Brăila și FCM Dorohoi.

   În acest caz, FC Brașov, fostă prim-divizionară, are toate șansele să fie repartizată în prima serie a eșalonului secund. Dacă în cazul sucevenilor situația este clară, aceștia urmând a se înscrie și ei mai mult ca sigur, având în vedere că au dat start pregătirii încă de luni și poartă negocieri cu jucători pentru a-i transfera, în privința echipelor din Brăila și Dorohoi situația este complicată. La cele două cluburi nu există niciun fel de activitate și sunt șanse mari ca ele să nu mai participe în noul sezon al Ligii 2.

   Echipele înscrise până pe 15 iulie au fost FC Oțelul, Universitatea Cluj, FC Clinceni, Gloria Buzău, SC Bacău, CS Balotești, ACS Berceni, Farul Constanța, Dunărea Călărași, CS Mioveni, FC Caranse­beș și FCM Baia Mare, pe 16 iulie același lucru făcând și Rapid București, Ceahlăul Piatra Neamț, Bucovina Pojorâta, Șoimii Pâncota și UTA- Bătrâna Doamnă cărora li se adaugă cele care și-au depus dosarele vineri.