* LacertA Winery estimează pentru acest an o producţie de 250.000 de sticle de vin superior
* LacertA Winery estimează pentru acest an o producţie de 250.000 de sticle de vin superior
Producătorul LacertA Winery a obţinut în acest sezon o producţie ce se ridică la 250.000 de sticle de vin. Totodată, societatea a început din acest an procedura de comercializare, precum şi recuperarea cheltuielilor făcute. Astfel, pentru investiţiile care depăşesc nouă milioane de euro, dintre care două milioane de euro pentru podgorie şi şapte milioane de euro pentru cramă, compania estimează că este necesară o perioadă de 15 ani pentru a-şi putea amortiza cheltuielile. Investiţia a fost realizată atât din resurse proprii, cât şi prin intermediul Fondului European Agricol de Dezvoltare Rurală.
LacertA Winery deţine cea mai modernă facilitate de degustare a vinului din România. Aceasta operează 82 de hectare în Finţeşti (comuna Năieni) din judeţul Buzău şi a lansat anul acesta pe piaţă nouă sortimente de vin premium, cele roşii fiind din 2009, iar cele albe din 2010. Complexul de la Finţeşti găzduieşte atât activităţile de producţie, cât şi pe cele de stocare şi degustare a vinului, precum şi o sală de evenimente şi un magazin de vinuri.
LacertA Winery şi-a extins activitatea şi în zona turismului viticol, acesta fiind un concept exploatat de alte ţări cu tradiţie în procedura vinurilor. În acest sens, compania doreşte să impulsioneze turismul local, dat fiind faptul că societea are o mare afluenţă de turişti străini din ţări, precum Austria, Germania, Spania, Franţa, Italia, Belgia sau SUA.
Sub aspectul dezvoltării continue, producătorul LacertA Winery intenţionează să îşi sporească activitatea pe piaţa românească, dat fiind faptul că în ultima vreme a crescut considerabil cererea pentru vinurile seci, pe care este axat profilul companiei, faţă de soiurile dulci şi semi-dulci.
LacertA Winery este deţinută de patru investitori străini, dintre care trei austrieci şi unul german. Printre aceştia se numără şi Walter Friedl, inginer şi absolvent al Academiei de Studii Economice din Viena. Locuieşte în România din 1989, perioada în care a fost consilier comercial al ambasadei Austriei în România, director şi fondator al Clubului de Afaceri Austriac la Bucureşti. De doi ani acesta este şi director pe activitatea de corporate business la Uniqa Asigurări. Walter Friedl îmbină cele două domenii, asigurările şi industria vinului, cu ajutorul colaboratorului său, Mihai Baniţă, oenologul şi directorul cramei.
LacertA Winery este unul dintre cei mai importanţi producători de vinuri de pe piaţa românească şi unul dintre cele mai scumpe vinuri autohtone. Acesta îşi distribuie vinurile prin unităţile HoReCa, în special în restaurantele de lux şi magazine de specialitate, dispunând de asemenea şi de o reţea formată din şapte boutiq-uri în Bucureşti, Cluj şi Timişoara. Printre principalii competitori ai LacertA se numără Murfatlar, Jidvei, Halewood România, Domeniile Tohani şi Vincon Vrancea.
Cu un domeniu de peste 500.000 de acri de podgorii, ţara noastră este al şaptelea cel mai mare producător de vin din Europa. Anul trecut, piaţa de vinuri din România a avut o valoare de 350 de milioane de lei, în scădere faţă de anii anteriori.