* Fundaţia derulează un proiect interactiv cu sătenii din Valea Salciei
* Fundaţia derulează un proiect interactiv cu sătenii din Valea Salciei
Săptămâna trecută, sătenii din comuna Valea Salciei au pus bazele Asociaţiei de Dezvoltare Rurală “Câlnăul”, organizaţie în care au intrat în principal crescătorii de animale din localitate.
Iniţierea acestei asociaţii a crescătorilor de animale are la bază colaborarea dintre comunitatea din Valea Salciei cu fundaţia Heifer România şi cu Federaţia Agricultorilor “Dorna”, în cadrul unui proiect interactiv care implică donaţii de animale şi plantaţii de puieţi pe terenuri degradate.
Potrivit datelor furnizate de primarul comunei Valea Salciei, Marian Muşat, prin acest proiect aflat în al doilea an de derulare, Heifer România, în parteneriat cu Federaţia Agricultorilor de Munte “Dorna” au donat gospodarilor peste 250 de oi, familiile beneficiare urmând “să paseze “în termen de trei ani acelaşi număr de animale altor săteni. În primul an de derulare al proiectului, 24 de familii din comună au primit câte zece oi şi un berbec fiecare, sătenii urmând ca la un termen stabilit prin acest proiect să facă, la rândul lor, o donaţie asemănătoare către alte familii din sat. Tot în baza acestui proiect, în primăvară, reprezentanţii celor două organizaţii au susţinut o acţiune de împădurire pe un teren degradat, în care au fost cooptaţi atât sătenii beneficiari ai proiectului, cât şi tineri şi elevi din comună. În această toamnă, noua acţiune de pasare a darului a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, alte 24 de familii din sat primind câte 10 oi şi un berbec fiecare, totodată fiind distribuiţi şi 500 de puieţi de pomi fructiferi localnicilor care au participat la împădurirea din primăvară.
Un singur dosar pentru subvenţii
Cu ocazia noii vizite în comuna buzoiană, iniţiatorii proiectului i-au sprijinit pe gospodarii din Valea Salciei să facă demersurile necesare înfiinţării Asociaţiei de Dezvoltare Rurală “Câlnăul”, organizaţie în care vor intra în special crescătorii de animale din zonă.
Primarul comunei Valea Salciei, Marian Muşat, consideră că există posibilitatea ca în asociaţie să intre şi fermieri din localităţile vecine, afilierea presupunând mai multe avantaje, printre care uşurarea accesului la subvenţiile acordate crescătorilor de animale. “Prin derularea acestui proiect, numărul de ovine din comună este în creştere, iar un alt lucru bun este înfiinţarea asociaţiei crescătorilor de animale. Sunt deja 50 de membri care au intrat în asociaţie, care nu vor mai fi nevoiţi să facă separate demersuri pentru obţinerea subvenţiilor la ovine. Ei vor face practic un singur dosar pentru subvenţii şi cred că având în vedere avantajele oferite, asociaţia se va extinde şi în localităţile vecine”, ne-a declarat primarul Marian Muşat.
La evenimentul de pasare a darului de săptămâna trecută, pe lângă reprezentanţii Heifer România şi ai Federaţiei Agricultorilor de Munte “Dorna” au mai fost prezenţi şi directorul adjunct al Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit OJPDRP Buzău, Nicuşor Zarzu şi şeful Compartimentului Dezvoltare Rurală, ing. Mircea Alexandru.