Stabilimentului în care sunt cazați jucători Gloriei i s-a alăturat Bursaspor, echipă de prima ligă din Turcia, formație pe la care au trecut Ion Nunweiller și Gică Hagi ca antrenori, ultimul reușind
performanța istorică de a câștiga Superliga cu turcii, și Giani Kiriță (n.r., căpitan al turcilor) ca jucător. „Au venit aici cu trei autocare personalizate. Unul cu jucători, al doilea cu staff-ul adițional și încă unul cu medicamentație, ca un cabinet medical pe roți. Noi nu avem în spitale ce au ei în autocarul ăla. I-a așteptat presa, o delegație de vreo 30 de inși, parcă ar fi jucat aici cine știe ce mare meci. Asta e valoarea lor. Uitându-mă la toate treburile ăstea mi-am confirmat încă o dată diferența enormă între fotbalul românesc și cel din Turcia. Vreau să prelungim stagiul de pregătire pentru a mai disputa opt jocuri amicale, unul dintre ele cu Bursaspor. Ar fi ceva grozav pentru noi. Prefer să jucăm cu echipe de rang înalt și să pierdem la scor, decât să ne bucurăm la o victorie cu Brăila, Galați sau Constanța. Mulți nu își dau seama câtă experiență acumulează jucătorii din aceste întâlniri”.