Ruperi de nori, torenţi uriaşi formaţi în câteva minute şi gospodării măturate de puhoaie. Aceasta este imaginea dezastrului lăsat în urmă de ploaia torenţială căzută aseară. La Cernăteşti, şuvoaiele de pe versanţi au inundat mai multe gospodării, în unele locuri, apa intrând în beciurile oamenilor. Drumul judeţean 203K a fost şi el acoperit de ape, aseară, pe raza comunei, iar circulaţia s-a desfăşurat cu dificultate după ce dalele de pe canalele de scurgere ale ANIF, colmatate de altfel, au fost aduse in stradă. Fiind vorba de o zonă deluroasă din judeţ, torenţii au năvălit cu repeziciune în zonele joase. În unele locuri, grădinile au fost făcute una cu pământul, iar drumurile pietruite din localitate au fost serios afectate după ce apa a săpat şanţuri adânci.

Ruperea de nori a făcut dezastru şi la Topliceni, dar și la Pleşcoi, unde mai multe locuințe și gospodării au fost afectate de puhoaiele de apă. După ce ploaia s-a mai potolit, oamenii au cerut ajutorul pompierilor, care s-au deplasat în zonele afectate de ploaia torenţială cu autospeciale și motopompe pentru a evacua apa din curţile oamenilor dar şi din beciuri.
În municipiul Buzău, câteva subsoluri de bloc din zona centrală a municipiului au fost inundate şi, de asemenea, subsolul Spitalului Județean Buzău s-a umplut iar de apă după ploaia torențială de aseară. Apa a întrat şi într-o locuință de pe strada Orizontului, dar și într-o bucătărie a unui local de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu.
În schimb, mai multe străzi din municipiu au fost acoperite de apă iar circulația s-a desfășurat cu mare greutate, după ce sistemul de canalizare nu a mai făcut față potopului.
La miezul nopții, Inspectoratul pentru situații de Urgență a transmis bilanțul complet al manifestării fenomenelor meteorologice periculoase produse pe timpul avertizării Cod Portocaliu, în intervalul orar 19,55 – 21,55, în partea centrală a judeţului, unde s-au înregistrat averse cu caracter torenţial cu 40-45 l/mp)