Liberalii buzoieni trebuie să profite de oportunitatea politică în fața căreia se află, reprezentată de corupția, dusă la extrem, din județ și din municipiu, pentru a câștiga alegerile locale de anul viitor, a declarat co-președintele Partidului Național Liberal Alina Gorghiu, sâmbătă, la Buzău. Ea a spus, la o conferință de presă, că dacă liberalii vor rata această oportunitate, este greu de crezut că se vor mai întâlni curând cu o asemenea ocazie.
„Am constatat că, în Buzău, Partidul Național Liberal are o oportunitate cu care rar, probabil, se va mai întâlni dacă o va rata, cel puțin în privința câștigării alegerilor; vorbesc, în principal, de județ și de municipiul Buzău. Și spun aceasta pentru că dacă este ceva cu totul și cu totul înfloritor și deosebit la dumneavoastră, aceasta este corupția din administrație. Aveți un nivel al corupției din administrație pe care rar l-am întâlnit în țara aceasta, și am reușit, împreună cu Vasile Blaga, să traversăm cam toată România. Dar, de la primar, la președinte de Consiliu Județean, la toate instituțiile, este păcat ca locuitorii din județul Buzău, din municipiul Buzău, să fie martorii unor asemenea comportamente care nu au niciun fel de legătură cu demnitatea în politică și legalitatea”, le-a transmis liberalilor buzoieni co-președintele PNL Alina Gorghiu.
Ea a mai spus că, dacă liberalii nu vor schimba actuala administrație a unui oraș și a unui județ în care cetățenii au cea mai scumpă apă din țară, există pericolul ca social-democrații să taxeze și aerul pe care buzoienii îl respiră: „Dacă săptămâna trecută am fost, împreună cu co-președintele Vasile Blaga, în Mehedinți, și la Drobeta oamenii nu aveau apă caldă, erau creșele, spitalele, grădinițele fără căldură, am constatat că la Buzău aveți cea mai scumpă apă din țară. Și mi-e ciudă să văd că sub administrația pesedistă apa este un lux; dacă, în alte județe căldura este un lux, apa este un lux la dumneavoastră. Aș vrea să văd că viitorul ar fi unul cu o guvernare liberală, căci altfel mi-e teamă că și aerul va fi taxat în curând de administrațiile pesediste”, a mai declarat co-președintele Partidului Național Liberal Alina Gorghiu.