Tânăra care va arbitra “la judeţ” a obţinut nota 9.90 la examenul final
Recent, s-au încheiat cursurile Şcolii de Arbitri (de fotbal) din Buzău.
Tânăra care va arbitra “la judeţ” a obţinut nota 9.90 la examenul final
Recent, s-au încheiat cursurile Şcolii de Arbitri (de fotbal) din Buzău.
Contribuţia substanţială a fostului arbitru de divizie, Victor Stănişteanu, actualmente şeful şcolii de “fluieraşi” din Buzău a dat posibilitatea elevilor interesaţi să obţină rezultate foarte bune. Surprinzător sau nu, şef de promoţie a ultimei generaţii de “cavaleri ai fluierului” este Alina Dinu, o tânără de doar 19 ani, din localitatea buzoiană Cernăteşti. Arbitra a obţinut nota 9.90 în cadrul examenului final. Dinu a fost îndrumată spre cursurile şcolii de arbitraj de col. (r) Gheorghe Voicu, preşedintele Comisiei de Disciplină a Asociaţiei Judeţene de Fotbal, fost preşedinte la ASA Buzău. “Pentru mine este o realizare destul de importantă, având în vedere faptul că am avut foarte mulţi colegi băieţi. Am învăţat foarte mult şi mă bucur că toate eforturile mele s-au concretizat în nota obţinută la examenul final. Indiferent de greutăţile de care mă voi lovi sau alte prejudecăţi, sper să ajung măcar la Liga a III-a. Până acolo mai este foarte mult timp, sper să debutez cu dreptul în cadrul ligilor inferioare, iar apoi, cu paşi mici, să-mi îndeplinesc sigur obiectivele”, a precizat proaspătul “fluieraş”. Cel mai probabil, Dinu va fi delegată sâmbătă la una dintre partidele din cadrul ligilor judeţene de fotbal.