„Avantajul este că oamenii care fac agricultură știu ce să aleagă”, susține primarul Costică Bașturea
Pentru campania agricolă de primăvară, agricultorii din comuna Padina au posibilitatea să își aleagă pentru înființarea de culturi soiuri și hibrizi testați pe plan local.
Costică Bașturea spune în ultimii ani terenurile agricole din comună au trezit interesul unor companii cu tradiții în producerea de semințe, lucru care le conferă localnicilor avantajul de a alege în cunoștință de cauză soiurile și hibrizii pentru înființarea culturilor.
„Anul trecut am avut un eveniment deosebit la recoltarea de porumb de pe loturile de testare ale unei companii cu tradiții în acest domeniu de activitate, lucru care ne-a bucurat. Pentru agricultorii noștri este un avantaj. Practic, compania prelua în cultură soiuri și hibrizi care au fost testați în condiții de climă și sol din zona noastră. Din acest punct de vedere, avantajul este că oamenii care fac agricultură știu ce să aleagă, deoarece soiurile au fost testate chiar pe solurile de la noi și nu altundeva, ori datele privind producțiile nu sunt ale unor loturi de teren de undeva de la sute de kilometri distanță, unde ar putea să apară diferențe insesizabile de climă sau sol”, ne-a declarat primarul Costică Bașturea.
De asemenea, primarul Bașturea a fost impresionat de datele privind producțiile obținute pe loturile testate în comuna sa, considerând că într-un an agricol cum a fost cel din intervalul 2010-2011, în care au fost ploi, dar nu au fost repartizate corect, o producție chiar și cu 10% mai mare față de alți hibrizi reprezintă un element important în alegerea hibrizilor din anii următori.