La 30 de ani de la desfiinţare, fostul Penitenciar de la Rm. Sărat poartă încă urmele a ceea ce istoria a consemnat că a fost „una din temniţele cele mai de temut ale României”.
Aproape 30 de studenţi din toată ţara au călcat ieri pe culoarele sumbre şi au vizitat celulele unde au fost închişi membri ai guvernului Ion Antonescu, generali ai armatei, fruntaşi P.N.Ţ, precum Ion Mihalache, Corneliu Coposu sau Ion Diaconescu. Popasul tinerilor la Rm. Sărat a fost prilejuit de cea de-a şaptea ediţie a Universităţii de Vară, prima şcoală de vară destinată studierii sistemului represiv comunist, care se desfăşoară la Buzău în perioada 25-31 august. Alături de studenţi s-au mai aflat ieri în fostul penitenciar fostul ministru de Externe – Adrian Cioroianu (decan al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti), preşedintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) – Andrei Muraru şi preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici – Octav Bjoza.
Celula 33, moartea lui Ion Mihalache şi amintirea lui Vişinescu
Celule strâmte ca nişte cavouri sunt încă străjuite de aceleaşi uşi masive ca în perioada comunismului. Întreaga clădire este întunecoasă pentru că singurele ferestre se află în capetele holului principal, dar se dovedesc total insuficiente. Balustradele de fier forjat şi treptele măcinate de vreme reuşesc parcă să transmită ceva din atmosfera din fosta „maşinărie de tortură”. Undeva la capătul holului, uşa celulei cu numărul 33 stă întredeschisă. Nu este cu nimic diferită de celelalte, doar că aici a fost omorât liderul ţărănist Ion Mihalache, după crunte bătăi şi stropit cu găleata cu apă în plină iarnă. Potrivit mărturiilor foştilor deţinuţi, de moartea acestuia este responsabil chiar comandantul închisorii Alexandru Vişinescu. Vecini de celulă cu Mihalache au fost Corneliu Coposu şi Ion Diaconescu, ultimul povestind
despre bătăile sistematice şi foamea la care erau supuşi. Obligaţi să nu vorbească, fără a putea vedea cerul şi puşi să stea în picioare în celulă toată ziua, deţinuţii aveau să folosească codul Morse tuşit. Adică tuşeau în ritmul codului Morse pentru a comunica, dar pentru că la un moment dat a fost adus un specialist în Morse, au început să tuşească Morse în franceză.
Descoperiţi de Vişinescu, unii deţinuţi aveau să fie duşi în carcera de la subsol şi bătuţi cu cureaua până la sânge. Astăzi accesul către acea carceră este blocat pentru că dintre treptele scării care coboară în întunecatul subsol nu au mai rămas decât vreo cinci.
„Dacă zidurile ar vorbi…”
„Vă daţi seama ce s-ar întâmpla dacă zidurile ar putea vorbi? Nu ştiam că pe aici au trecut şi Corneliu Zelea Codreanu şi Ana Pauker… Uitându-te acum, locul pare benign, nu pare să te ameninţe, însă noi ştim câte destine au fost rupte aici, câte vise spulberate. Poate că această senzaţie este prima lecţie: să înţelegi câtă istorie se află în clădirea aceasta de 112 ani vechime. Spunea cineva că luptăm cu nostalgia comunismului. În realitate, nu nostalgicii comunismului ne sunt duşmani, ci cei care habar nu au despre istoria noastră, despre istoria comunismului şi nici nu vor să înveţe”, a declarat fostul ministru, Adrian Cioroianu.
Cunoscutul istoric a mărturisit că se află aici pentru prima dată şi că este emoţionat de acest „zăcământ al durerii”.
„Este emoţionant să vizitezi locurile despre care ai impresia că ştii multe lucruri. Ca unul care am studiat istoria Gulagului şi a penitenciarelor aveam impresia că cunosc povestea acestei închisori. Cu toate acestea, orice vizită îţi dă dimensiunea reală a suferinţei care s-a petrecut aici. Probabil că oamenii cu bani îşi construiesc astăzi case mult mai mari decât această închisoare, dar în ciuda dimensiunii, aici este un zăcământ de durere şi suferinţă. Ai şocul de a vedea când ieşi de aici un oraş normal, cu oameni normali şi realizezi că suferinţa rămâne în cărţi şi istoria merge mai departe. Lecţia care rămâne este că nu zidurile sunt vinovate, ci regimul comunist, care a fost unul criminal”, a mai spus Adrian Ciorioanu.
„Noi, deţinuţii, nu îi vrem pe torţionari la puşcărie. I-am iertat de atunci…”
Păşind pe urmele foştilor deţinuţi, inevitabil ziariştii au vorbit despre torţionarii deconspiraţi recent, cu preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, Octav Bjoza, încarcerat în 14 puşcării comuniste în numai patru ani, pentru că
i-a susţinut pe partizanii din munţii.
„Noi ne-am iertat încă de atunci torţionarii. Iertarea continuă şi în zilele noastre, dar nu ne-am gândit niciodată că şi legile o să îi apere chiar părinteşte. Nu ne aşteptăm la altceva pentru că cei care fac legi în această ţară şi le aplică sunt fii şi nepoţii torţionarilor care ne-au condamnat la moarte. Dacă te uitai în primăvara lui 1990 în Parlamentul României, constatai că ai de-a face cu o faună marină adaptată la viaţa de uscat: rechini şi caracatiţe. Vişinescu este aşa cum l-aţi văzut: violent. Gândiţi-vă cum era la 30 de ani, o bestie, o brută. Ar conta mult pentru noi dacă şi-ar cere scuze public. Noi nu îi vrem după gratii, dar trebuie să ţinem cont că pensia mea de inginer, cumulată cu reparaţia materială primită, reprezintă două treimi din pensia unui plutonier major de acum 55 de ani”, a declarat Octav Bjoza.
Investiţie de 10 milioane de euro pentru închisoarea muzeu
Fostul Penitenciar de la Rm. Sărat va deveni în curând primul memorial al victimelor comunismului, cu finanţare de stat. Clădirea închisorii va fi reabilitată, iar de jur împrejurul ei se va afla adevăratul muzeu dotat cu plasme, imagini şi documente
despre „Închisoarea tăcerii”. „La finalul anului trecut am achiziţionat întreaga suprafaţă de teren şi am putut aplica pentru fonduri europene. Lucrările vor începe în 2015 şi se vor finaliza la sfârşitul lui 2016. Costurile se vor ridica la aproximativ 10 milioane de euro”, a declarat preşedintele IICCMER, Andrei Muraru.
{vsig}articole/2013/08/27/Newfolder{/vsig}