A murit Viorel Pietrăreanu, fostul director al Casei de Cultură Municipale

Fostul director al Casei Municipale de Cultură – până la comasarea acesteia, anul trecut, cu mai multe instituții de profil în Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman” –, Viorel Pietrăreanu, a murit duminică dimineață, după o îndelungată suferință pricinuită de o afecțiune neurologică, fatală într-un final.

Viorel Pietrăreanu a fost, o perioadă îndelungată de timp, actor la Teatrul Popular Buzău și a condus Casa de Cultură Municipală „Ion Caraion” din anul 1996.

Alături de un grup de buzoieni, printre care și soția sa, Adriana, profesor la Colegiul Economic, a pus bazele înfrățiri municipiului, în anul 1991, cu orașul Oudenaarde, înfrățire care a condus către un sprijin consistent al Guvernului Flandrei Orientale acordat Spitalului Județean și la înființarea, la Buzău, a Crucii Alb-Galbene.