Dionisie Romano (29 iulie 1806-18 ianuarie 1873), Dimitrie după numele de botez, a fost episcop al Eparhiei Buzăului în perioada 31 mai 1865 – 18 ianuarie 1873. Cărturar, revoluţionar paşoptist şi înfocat unionist, este originar din Săliştea Sibiului şi s-a remarcat, în decursul vieţii sale, printr-o laborioasă activitate culturală şi pedagogică, încununată cu alegerea sa ca membru de onoare al Academiei Române.
A fost hirotonit ca diacon de Ilarion al Argeşului, iar în anul 1832 este chemat de Episcopul Chesarie la Buzău, şi numit ca profesor la Şcoala Naţională (prima şcoală în limba română, în activitate din 18 aprilie 1832).
A fost unul din precursorii învăţământului românesc şi ctitor de şcoală românească la Buzău. Problema construirii unui local corespunzător pentru Şcoala Naţională va reprezenta, pentru Dionisie Romano, pe lângă materialul didactic şi alte nevoi, o prioritate, strădaniile sale soldându-se cu construirea a două localuri la Buzău. În 1865 se ridică însă altă construcţie după planurile arhitectului I. Melik, Şcoala primară nr. 1 de băieţi şi fete, care de la 1 august 1890 primeşte numele întemeietorului, „Dionisie Episcopul”. Din 1867 până în 1890 la etajul clădirii a funcţionat şi Gimnaziul „Tudor Vladimirescu” (actualmente Colegiul Naţional „B. P. Hasdeu”) mutat apoi în localul propriu.
Felicitat de Petrache Poenaru
În anul 1838, înfiinţează pe lângă Şcoala Naţională şi un curs normal, unde vara se pregăteau candidaţii de învăţători pentru şcolile de la sate (în 2018 Liceul Pedagogic „Spiru C. Haret” va aniversa centenarul), din 1840 constituind şi o bibliotecă ce avea şi statut de bibliotecă publică. Strădaniile sale au fost remarcate de Petrache Poenaru, eforul Şcolilor Naţionale (echivalent cu ministrul Învăţământului de mai târziu), care i-a trimis o scrisoare în care se spunea: „cu bucurie şi mulţumiri vede Eforia râvna cu care te străduieşti dumneata ca să pregăteşti învăţători pentru şcolile de la sate”.
În perioada 1838-1843 a fost şi revizor şcolar, calitate în care se va ocupa cu folos de bunul mers al şcolilor de la sate, iar în 1839-1840, în colaborare cu Gavriil Munteanu, directorul Seminarului local, va edita primul periodic buzoian şi prima gazetă religioasă din ţară, „Vestitorul bisericesc”, cu subtitlul ,,Gazetă religioasă şi morală“.
Contribuie la constituirea bibliotecii Societăţii Academice Române
În 1860 amenajează în faţa Episcopiei primul parc al oraşului, Crângul fiind grădină de preumblare pentru orăşeni din 1852.
Pentru Societatea Academică Română (înfiinţată în 1867) oferă o parte din cărţile din biblioteca sa, de peste 7.000 de volume, contribuind astfel la constituirea fondului de carte al acestei prestigioase instituţii. După moartea sa, restul bibliotecii va întregi donaţia iniţială. La 15 septembrie 1868, este admis ca membru de onoare al Societăţii. Pentru tot ceea ce a gândit şi a înfăptuit, Dionisie Romano poate fi socotit un înnoitor al vremii sale, un cărturar progresist cu o fecundă activitate pedagogică şi culturală, patriot din convingere, ale cărei ultime cuvinte au fost ,,Doamne, nu pedepsi România pentru păcatele fiilor săi“. Iar caracterizarea lui Nicolae Iorga, care-l socotea harnic trezitor de cultură şi simbol al unităţii româneşti, poate fi completată cu ceea ce el însuşi a rostit cândva: „Omul ce a dat societăţii roadele luminii şi învăţăturii sale, ce a hrănit duhurile cu cunoştinţele sale şi a risipit întunericul neştiinţei, a înnobilat simţurile inimii şi prin virtuţile sale a ajutat omenirea suferindă, este nemuritor”.