Buzoianul Nicolae Vaschide a fost un renumit savant, filosof, psiholog şi logician, doctor în medicină şi remarcabil specialist în maladii nervoase, întemeietor al psihologiei româneşti şi promotor al psihologiei experimentale studiind diverse procese senzoriale, somnul şi visele, atenţia, funcţiunea psihofizică a mâinii.
Vaschide s-a născut la Buzău, pe 5 decembrie 1873, într-o familie de negustori greci, ca fiu al comerciantului State Vaschide. După terminarea cursurilor primare şi gimnaziale, la îndemnul mentorului său, Basil Iorgulescu, se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, dedicându-se mai mult studiului filosofiei.
Medaliat de autorităţile franceze
Contactul cu celebrul psiholog francez Alfred Binet (1857-1911) îi deschide perspectiva desăvârşirii studiilor la Paris, unde în scurt timp devine foarte cunoscut prin lucrările pe care le publică în colaborare cu celebrii săi profesori. Efectuează, totodată, cercetări în laboratoarele Azilului de la Villejuif, impunându-se prin lucrări în domeniul psihologiei experimentale cu aplicaţii în medicină şi psihologie. A colaborat cu celebrităţi din domeniul psihologiei, psihopatologiei, medicinii şi fiziologiei: A Binet. Ed. Toulouse, H. Perron, Claude Yurpas, R. Meunier ş. a.
Continuă cercetările în diferite laboratoare, fiind cooptat membru al Academiei de Ştiinţe din Paris, instituţie pe care o reprezintă la o serie de congrese internaţionale, la Roma, Londra, München, Milano, Dresda, Torino. A susţinut peste 150 comunicări ştiinţifice, a publicat 170 articole şi 12 studii de specialitate, fiind considerat pentru cercetările şi activitatea sa, printre oamenii de ştiinţă de reputaţie mondială. Totodată, municipalitatea Parisului îl premiază, iar Facultatea de Medicină îi decernează medalia de aur.
Moare prematur şi este îngropat în celebrul Montparnasse
În anul 1907 însă, în ajunul numirii sale ca profesor la Colegiul Franţei, „când mintea sa purta efigia unei maturităţi depline şi a unei consacrări complete, când imnul de glorie al vieţii urca spre piscul celor 33 de primăveri”, eforturile şi zbuciumul neîntrerupt îi curmă firul vieţii. A fost înmormântat în cimitirul Montparnasse (unde este înmormântat şi Constantin Brâncuşi), aducându-i-se calde elogii aceluia care a fost „un geniu dintre cele mai viguroase şi mai autentice, pios omagiu pentru pământul patriei în care s-a născut şi care prin geniul şi opera sa a onorat deopotrivă România şi Franţa”.
În 1932, cu prilejul comemorării a 25 de ani de la moartea savantului, s-a tipărit la Buzău textul unei conferinţe susţinute la 1 octombrie de profesorul Daniel Cluzel, membru al misiunii universitare franceze în România, ce preda la Liceul „B. P. Hasdeu”. Se remarca, între altele, că a fost un mare român, „fiu al Buzăului şi prieten al Franţei, care a făcut să strălucească numele României în ochii străinătăţii, a făcut onoare micului oraş în care s-a născut, servind cauza culturii şi a umanităţii”. Totodată, din iniţiativa lui Radu Rosetti, Alexandru Orescu şi Iancu Stănculan s-a înfiinţat un comitet de iniţiativă pentru ridicarea la Buzău a unui bust al savantului (idee nematerializată), sculptorului Fr. Stork încredinţându-i-se realizarea unei stele şi a unui medalion pentru mormântul din Paris.
După moartea sa, o serie de lucrări au fost publicate prin grija soţiei, iar la 22 septembrie 1931, un grup de tineri profesori şi alţi intelectuali au înfiinţat la Buzău un cerc de conferinţe căruia i-au dat numele savantului, care, departe de ţară îşi amintea cu nostalgie de oraşul natal: „Dragul meu Buzău şi Crângul lui unde am făurit atâtea visuri frumoase”.
O ghicitoare i-a prezis moartea
În cartea „Aristocraţi români în lumea lui Proust”, scrisă de Mihai Dim. Sturza, este amintită o întâmplare legată de prevestirea morţii celebrului savant buzoian, în timp ce se afla la Paris, în compania strălucitei poete Anna de Noailles, pe numele său real Ana Brâncoveanu (membră a marii familii de boieri Brâncoveanu, născută la Paris pe 15 noiembrie 1876, fiica lui Grigore Brâncoveanu şi a Ralucări Musuruş):
„Pe când Anna de Noailles purta discuţii cu filozoful Henri Bergson în jurul relaţiei dintre suflet şi vitalitate şi urma un tratament împotriva melancoliei pe baza unor pastile prescrise de Vaschide, acesta se făcuse ghidul contesei pentru a-i explica operaţiile pe care le făcuse, pe viu, pe creierul alienaţilor mintali. Precum Virgiliu în «Infernul» lui Dante, Vaschide o călăuzea pe Anna de Noailles, însoţită de o ghicitoare înzestrată cu puteri paranormale, Madame Fraya, pentru a le prezenta cazuri remarcabile din azilurile de nebuni ale Parisului. În 1904, într-un cerc de invitaţi ai Annei de Noailles, deci în faţa unor martori, renumita ghicitoare anunţă moartea peste trei ani a doctorului, atunci în vârstă de 29 de ani. Ceea ce se întâmplă cu exactitate, în 1907, pe când psihiatrul termina un studiu clinico-filozofic, «Eul muribunzilor», şi se pregătea să inaugureze noua şi prestigioasa sa funcţie de profesor la College de France. Profund impresionată de acest nefiresc şi prematur sfârşit, Anna de Noailles îl evoca pe savantul român ca pe călăuza care îi arătase calea spre porţile de neocolit ale morţii: «Vai! Dispăruţii mei, arhangheli fără aripi / Păşiţi în faţa mea, ca să nu-mi fie fiică!»”, se arată în volumul „Aristocraţi români în lumea lui Proust”.
Vaschide şi Marcel Proust
Potrivit aceleiaşi surse relaţia dintre Nicolae Vaschide şi celebrul scriitor Marcel Proust, care frecventa aceleaşi cercuri în Paris, a fost una conflictuală.
„Marcel Proust era indispus de preferinţa acordată de contesă (n.r., Anna de Noailles) medicului alienist (n.r., Nicolae Vaschide). Interesat de aberaţiile sexuale, dar nu şi de cele mintale, Proust îl vorbea de rău pe Vaschide :«Prea explică mult, prea are accent!»)”, se mai arată în volumul „Aristocraţi români în lumea lui Proust”.