Dosar redeschis de prim-procuror / De ce sunt cercetaţi Burada şi Dunel ca principali responsabili de moartea tânărului orb înecat la ştrand

   Probleme mari pentru fostul şef de la Urbis Serv, Petre Burada, dar şi pentru administratorul ştrandului din Parcul Tineretului, Alexandru Dunel. La sfârşitul anului trecut, procurori ai parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău au decis să redeschidă un caz de acum patru ani, şi să înceapă urmărirea penală pentru a găsi vinovaţii de decesul unui adolescent de 19 ani, din Vrancea, nevăzător, decedat în vara lui 2013 în ştrandul Tineretului.

   Ordonanţa de admitere a plângerii formulată de avoca­tul părinţilor adolescentului, trimisă în instanţă pentru confirmarea urmăririi penale, a fost confirmată în luna decembrie 2016 de un complet de Cameră Preliminară de la Judecătoria Buzău. „Confirmă redeschiderea şi reluarea urmăririi penale în dosarul 4602/P/2013, dispusă prin Ordonanţa Prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău nr. 279/II/2/2016 din data de 25.10.2016, privind intimaţii B.P., D.A. şi R.V.“, se precizează în încheierea instanţei, care a stabilit, astfel, că ordonanţa prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale în cazul decesului tânărului este legală şi temeinică.

   În faţa procurorilor, avocatul Dan Alexandru Simion – care îi reprezintă pe părinţii adolescentului – a solicitat punerea în mişcare „a acţiunii penale faţă de suspecţi“, precum şi „întocmirea rechizitoriului şi trimiterea în judecată“ a acestora.

   Ancheta durează din 2013, iar prima soluţie dată de procurori a fost una de neîncepere a urmăririi penale faţă de persoanele mai sus menţio­nate, după ce s-a considerat că „în cauză s-ar impune clasarea, întrucât moartea victimei s-a datorat culpei exclusive a acesteia“.

   Cu toate acestea, după ce ordonanţa de clasare a fost analizată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Jude­cătoria Buzău, situaţia s-a schimbat. Avocatul Dan Simion, care îi reprezintă pe părinţii tânărului decedat, a solicitat prim-procurorului „admiterea plângerii împotriva ordonanţei de clasare, desfiinţarea ordonanţei de clasare, restituirea cauzei în vederea punerii în mişcare a acţiunii penale faţă de suspecţii Burada Petre, Dunel Alexandru, Rotaru Victor“ şi „întocmirea rechizitoriului şi trimiterea în judecată a numiţilor…“, potri­vit avocatura.com.  

Ordonanţa de clasare, o ameţeală

   Plângerea penală iniţială, care viza infracţiunile de ucidere din culpă şi neglijenţă în serviciu, a fost îndreptată împotriva salariaţilor SC Urbis Serv SRL Buzău cu atribuţii în administrarea ştrandului aflat în incinta Parcului Tinereului şi a numitului Rotaru Victor în calitate de administrator al Parcului Tineretului, Consiliului Local Buzău, prin consilierii locali, Primăriei municipiului Buzău, prin primar. „Prin rezoluţia emisă la data de 06.11.2013, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău a dispus confirmarea începerii urmăririi penale faţă de Burada Petre, Dunel Alexandru şi Rotaru Victor pentru săvârşirea infracţiunilor, având în vedere încălcarea dispozi­ţiilor HG 1136/2007 privitoare la normele metodologice privind organizarea serviciilor publice de salvare acvatică-salvamar şi a posturilor de prim ajutor pe plajă, dispoziţii a căror respectare intrau în atribuţiile lor de serviciu“, scrie avocatura.com

   În urma cercetărilor preliminare s-a stabilit că faptele nu se confirmă. Însă după aproape trei ani de la începerea urmăririi penale, procurorul de caz a emis ordonanţa de clasare, „reţinându-se faptul că în cauză ar fi culpa exclusivă a victimei“.

   „De asemenea, se reţine că, (…) în privinţa infracţiunii de neglijenţă în serviciu reţinută în sarcina suspecţilor este de menţionat că fiind învestită cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate a dispoziţiilor care incriminează fapta de abuz în serviciu, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile atacate sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma îndeplineşte în mod defectuos din cuprinsul acestora se înţelege îndeplineşte prin încălcarea legii (…) or în prezenta cauză, obligaţia încălcată – cea de înfiinţare de posturi de salvare şi de prim ajutor era prevazută în HG 1136/2007“, a atras atenţia avocatul Simion.

   Mai mult decât atât, ordonanţa de clasare a fost criticată şi prin prisma faptului că există o contradicţie între motivele expuse în cuprinsul acesteia şi temeiul juridic avut la bază pentru acea soluţie.

   „Deşi în cuprinsul ordonanţei sunt făcute afirmaţii cu privire la culpa exclusivă a victimei, culpă care ar fi dată, potrivit alegaţiilor din ordonanţă, de intrarea victimei în incinta ştrandului, precum şi de faptul că acesta nu ar fi strigat sau făcut alte gesturi care să poată atrage atenţia celor din jur, în drept sunt invocate dispoziţiile articolului 16 alineat 1 litera b Cod Procedură Penală.

   Motivarea în fapt în sensul că ar exista culpă exclusivă a victimei este în antiteză cu aplicarea dispoziţiilor articolului 16 alineat 1 litera b, acest din urmă text având aplicabilitate în două ipoteze: fapta nu este prevăzută de legea penală sau nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege. În cauză faptele reţinute sunt prevăzute de legea penală iar, sub aspectul vinovăţiei, culpa este dove­dită pe deplin.

   (…) În pretinsa motivare a ordonanţei, organul de urmărire penală face referiri la o altă faptă penală, anume abuzul în serviciu şi nu la neglijenţa în serviciu, astfel că observăm o confuzie care nu poate fi acceptată ca argument al ordonanţei de clasare.

   Fapta de neglijenţă în serviciu este pe deplin dovedită, neglijenţa suspecţilor ducând la pierderea vieţii victimei. Suspecţii, având calitate de funcţionar public, au încălcat atribuţiile de serviciu, dar  le-au îndeplinit şi defectuos“, mai arăta avocatul vrâncean în plângerea înaintată prim procurorului PJ Buzău.

  După intervenţia avocatului părinţilor adolescentului, procu­rorii au revenit asupra ordonanţei de clasare.

Ce a decis prim procurorul PJ Buzău

    În luna octombrie 2015, prim-procurorul PJ Buzău, Camelia Iepure, a venit cu o soluţie în acest caz, consi­derând că aspectele criticate de avocatul Dan Simion sunt întemeiate. Mai mult decât atât, a dat directive clare privind cercetările care trebuie efectuate de la acest punct încolo.

   Concret, procurorul a pus în ordonanţă, negru pe alb, cine trebuie audiat, faptul că e necesară o completare la raportul de necropsie, o expertiză precum şi percheziţii informatice. „În funcţie de datele ce vor rezulta din anchetă, organele de poliţie vor administra orice altă probă utilă cauzei, inclusiv testarea poligraf (…) Plângerea împotriva soluţiei va fi admisă. Cu privire la săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, soluţia adoptată de procuror este nelegală, având în vedere materialul probator administrat până la acest moment. Însuşesc punctul de vedere din plângerea împotriva soluţiei conform căruia aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale, decizie ce se referă la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, şi în cazul infracţiunii de neglijenţă în serviciu este discutabilă, având în vedere că deciziile Curţii Constituţionale se referă la textele de lege ce fac obiectul sesizării iar extrapolarea pe alte texte de lege este netemeinică. (…) în speţă, chiar dacă textele celor două infracţiuni sunt identice, latura subiectivă a infracţiunilor este diferită.

   Este discutabil şi faptul că cercetările au vizat săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu şi nu aceea de abuz în serviciu, din moment ce factorii responsabili din SC Urbis Serv SRL, în loc să angajeze salvamari calificaţi, au modificat fişa postului unor muncitori neca­lificaţi, cu atribuţii de curăţenie şi spaţii verzi, în sensul că au fost mărite atribuţiile acestora şi cu activităţi de patrulare şi supraveghere a bazinelor de înot, activităţi specifice salvamarilor, şi au comasat şi funcţia de prim ajutor la aceea de casier, contrar dispoziţiilor legale, ceea ce a determinat, practic, neasigurarea desfăşurării concrete a acestor activităţi.

   Organele de poliţie urmează să stabilească cine a întocmit actele adiţionale la contractele de muncă şi cine a adus ­modi­ficări la fişa postului, precum şi condiţiile în care acestea au primit avizul directorului exe­cutiv Neagu Petre Emanoil şi a directorului executiv Burada Petre“. 

   Trebuie lămurite şi condiţiile în care directorul executiv Burada Petre a întocmit noi acte adiţionale în care se precizează, printre altele, că vechile menţiuni se menţin.

   „Trebuie efectuate veri­ficări şi cu privire la îndeplinirea atribuţiilor de către Consiliul de Administraţie, având în vedere că în Contractul de mandat încheiat cu Burada Petre se menţionează că acesta pro­pune spre aprobare Consiliului de Administraţie structura organizatorică şi statul de funcţii.

   Cu privire la săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, fără a exclude culpa victimei, care avea deficienţe majore la vedere şi nu ştia să înoate, nu se poate reţine că dacă ar fi ­exi­stat angajate persoane calificate în funcţia de salvamar este exclus să fi intervenit în mod operativ şi eficient pentru salvarea victimei. (…) În condiţiile în care nu erau angajate persoane calificate ca salvamari care să fie în permanenţă lângă sau în bazinele de înot şi s-au stabilit atribuţii asemănătoare unor persoane care desfăşurau alte activităţi, în alte zone ale ştrandului (aspect pe care aceste persoane nici nu-l cunoşteau) în mod evident ce nicio persoană nu a putut vedea incidentul şi nici inteveni eficient. De altfel, victima a fost găsită şi extrasă din apă de persoane ce se aflau la rândul lor la scăldat, acestea asigurând şi primul ajutor.

   Apreciez că între lipsa celor doi salvamari calificaţi şi decesul victimei este legătură de cauzalitate“, se arată în ordonanţa dispusă de prim procuror.

O gaură plină cu apă!

   Aşa a fost catalogat, de primul avocat al părinţilor decedatului, ştrandul din Parcul Tineretului acolo unde, în vara lui 2013, un tânăr de 19 ani, nevăzător, din comuna Vulturu, judeţul Vrancea, rezident la Centrul pentru copii cu deficenţe de vedere din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău, a fost găsit fără suflare. Rezultatul necropsiei a înlăturat orice variantă invocată iniţial, potrivit căreia tânărului i s-ar fi făcut rău sau că ar fi suferit un infarct şi, astfel, ar fi dispărut în apă.

   Salvamarul exista pe hârtie, colacul de salvare a apărut acolo după incident, fără personal specializat, calificat medical, ori punct sanitar dotat cores­punzător, iar apa din bazin, de asemenea, lăsa de dorit. Acestea sunt cauzele care au făcut, se pare, posibil ca un copil care aştepta să susţină, peste câteva zile, examenul de bacalaureat, să moară cu zile. Iar pentru asta, părinţii copilului vor ca toţi cei responsabili să răspundă în faţa legii.

Burada, Dunel şi Rotaru vizaţi de anchetă

   Potrivit informaţiilor furnizate după incident, urmărirea penală a fost începută împotriva directorului SC Urbis Serv Buzău, Petre Burada, cel care conducea societatea în administrarea căreia se află ştrandul din Parcul Tineretului. Urmărit penal a fost şi administratorul amplasamentului, Alexandru Dunel, dar şi un alt angajat al societăţii pendinte de Consiliul Local Municipal, Victor Rotaru, despre care nu s-a ştiut mare lucru.

   Cercetările în această direcţie au început la dorinţa părinţilor tânărului. Ei au depus o cerere în luna iulie 2013, la o lună după accident, pentru că nu mai aveau nicio informaţie despre verificările în cauză. „Aş fi preferat să se deschidă un dosar de moarte suspectă, nu ştiu dacă s-a deschis, şi să se procedeze la audieri, inclusiv a părinţilor. Văzând oarece pasivitate, am decis să luăm iniţiativa şi atunci am făcut o plângere penală pentru ucidere din culpă şi neglijenţă în serviciu“, preciza atunci avocatul părinţilor tânărului decedat, Nicoleta Plugaru.

   Plângerea penală s-a făcut împotriva Primăriei municipiului Buzău, societăţii Urbis Serv, a angajaţilor cu atribuţii stricte pe acest amplasament şi Consiliului Local, care este asociat unic la SC Urbis Serv.

   Deşi s-a vehiculat iniţial că părinţii şi-ar fi dat acordul pentru ca tânărul să poată pleca din centru fără însoţitor, această supoziţie a fost infirmată de avocat: „Nu, am discutat acest aspect cu părinţii şi au spus categoric nu pentru că, citez, . În niciun caz părinţii nu avea cum să dea o astfel de declaraţie care să degreveze de răspundere instituţia, atât timp cât există normative în vigoare pe care declaraţia părinţilor nu ar fi putut-o modifica. Există şi un regulament de ordine interioară cu privire la supravegherea copiilor. Dar, această declaraţie nu a fost dată, clar. şi dacă ar fi fost dată, ar fi fost lipsită de orice efecte juridice“.

Nicio dotare pentru primul ajutor

   Din verificările efectuate a rezultat, se pare, că la ştrandul din Parcul Tineretului nu exista absolut nimic din dotările corespunzătoare, calitatea apei, de asemenea, lăsa de dorit – pentru că nu se putea vedea în adâncime decât vreo cinci centimetri -, un aspect care nu trebuia lăsat neanalizat de anchetatori. „În niciun caz acel ştrand nu poate fi numit ştrand câtă vreme nu are condiţiile obligatorii pentru a funcţiona ca ştrand. Este o gaură cu apă“, susţinea avocatul Nicoleta Plugaru.

   Decesul băiatului a avut loc într-o sâmbătă, într-o zi de permisie. El şi două colege de la Liceul pentru Nevăzători au mers la scăldat. Au intrat cu toţii în apă, în bazinul pentru copii, însă la câteva minute, cele două colege s-au trezit singure. Un alt tânăr care înota în bazinul pentru adulţi a dat, întâmplător, peste trupul băiatului şi l-a scos din apă. Abia atunci au început încercările de salvare, abia atunci s-a sesizat şi aşa-zisul salvamar al locului de agrement.

   Primul ajutor i l-ar fi acordat asistenta de la ştrand, apoi echipajul de pe Ambulanţă sosit imediat la faţa locului. În zadar, pentru că tânărul era deja decedat când fusese scos din apă. Cum a fost posibil însă ca nimeni să nu-l fi văzut pe băiat? Mai ales de salvamarul angajat la ştrand despre care se spune că ar supraveghea bazinul în permanenţă…

   „Avem în permanenţă salvamar. Dovadă că a şi acţionat, dar la 700 de persoane, câte erau, abia a reuşit să intre după el. O să încercăm să luăm măsuri, să dublăm salvatorul. Dar în condiţiile în care s-a întâmplat, puteam să avem şi zece salvamari, nu ştiu dacă se mai putea face ceva“, declara pentru un post local de televiziune, Alexandru Dunel, administratorul Parcului Tineretului, imediat după accident.