Proba practică a examenului pentru obținerea permisului auto este, de mâine, înregistrată video și audio și la Buzău. Sistemul de monitorizare este simplu de montat pe autoturismul folosit pentru susținerea acestei probe și constă într-o tabletă pe care polițistul examinator o așează pentru a surprinde traficul pe direcția pe care se deplasează autoturismul folosit pentru examen.
„Pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 23 alin. 9, din OUG 195 / 2002, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 13.07.2017, SPCRPCIV Buzău va înregistra atât video, cât și audio susținerea probei practice în vederea obținerii permisului de conducere categoriile B, B+E, C, C+E, D și TR. Sistemul tehnic de monitorizare se instalează într-un punct fix în autovehiculul pe care este afișată vizibil mențiunea EXAMEN și se orientează paralel cu partea carosabilă, astfel încât să surprindă traficul pe direcția de deplasare a autovehiculului. Înregistrările video și audio realizate nu reprezintă informații de interes public, dar pot fi puse la dispoziția instanței de judecată, în cazul în care candidatul contestă rezultatul probei practice„, se precizează într-un comunicat de presă transmis de Instituția Prefectului.