Epopeea populară și națională a războiului pentru cucerirea independenței României, care avea să deschidă țării noastre, după secole de asuprire otomană, porțile afirmării sale de sine stătătoare, se detașează în istoria noastră ca un moment cu semnificații și urmări multiple, care își prelungesc efectele până în zilele noastre.
În acest context istoric se înscrie și aportul substanțial al locuitorilor județului Buzău, care au înțeles să sprijine lupta eroică a dorobanților, călărașilor, roșiorilor și artileriștilor care, dând dovadă de un înalt spirit de abnegație și eroism pe câmpul de luptă, au înscris pagini de glorie nemuritoare, demne de tradițiile glorioase ale înaintașilor.
Alături de ceilalți soldați ai tinerei armate române și soldați din Regimentul 8 Dorobanți Buzău, împreună cu călărași din Escadronul Buzău, au pecetluit cu sângele lor victoriile de la Grivița, Plevna și Smârdan, eroismul și faptele lor de vitejie fiind recompensate cu ordine și medalii. Stau mărturie în acest sens numeroase ordine și medalii românești și rusești, care elogiază faptele de arme ale dorobanților buzoieni, dârzenia, curajul și bravura în diferite servicii, de la începutul campaniei și până acum, dar cu osebire cu ocazia celor două atacuri date în ziua de 12 octombrie, pe când regimentul (8 Dorobanți, n.a.) era în gardă la tranșee și reduta Grivița. Numele multor dorobanți buzoieni figurează în listele de propuneri pentru acordarea medaliei Virtutea militară, ca răsplată pentru bravura arătată în toate zilele de foc. Pentru eroismul dovedit în luptele la care a luat parte Regimentul 8 Dorobanți Buzău, la 8 octombrie 1878, drapelul său a fost decorat cu Crucea Trecerii Dunării. Este o dovadă de recunoaștere a înaltelor însușiri morale ale ostașilor regimentului buzoian care, împreună cu întreaga armată română, au arătat o vitejie fără seamăn pusă în slujba neatârnării țării.
După terminarea operațiunilor militare pe unele câmpuri de luptă, la 1 decembrie 1877 s-a format o divizie pentru escortarea prizonierilor turci, între unitățile acesteia fiind inclus și Regimentul 8 Dorobanți. La 9 decembrie, escorta mai mulți prizonieri către Nicopole. Din documentele referitoare la aspectele militare ale războiului pentru cucerirea independenței reiese că județul Buzău a fost printre județele incluse în Decretul din 4 februarie 1878, privind încetarea stării de război.
Paralel cu îndeplinirea obligațiilor amintite, guvernul, în lipsă de fonduri suficiente, a decis ca atât alimentele necesare trupelor, cât și furajele pentru cai, să se procure pe bază de rechiziții. La reședința județului s-a constituit Comisia Mixtă de Rechiziții, formată din prefect, primarul orașului, un membru al Comitetului Permanent și ofițerul comandant al garnizoanei, și avea obligația de a alcătui tabele cu disponibilul de produse și să fixeze prețul prestațiilor efectuate de locuitori.
Cu toate greutățile pe care le implica rechiziționarea de animale și mijloace de transport, județul Buzău a fost printre primele care s-a achitat de obligațiile care-i reveneau. Raportul din 18 aprilie 1877 menționa, printre altele, că: „cetățenii din tot districtul Buzău, cu ocazia regulamentului pentru rechiziționarea cailor, au răspuns printr-un avânt admirabil la apelul făcut de guvern în fața momentelor supreme în care se află scumpa noastră patrie. Fără distincțiune de clasă, ca un singur om, neținând seamă nici de străgăniri de drum, sau de lipsă de mijloace, toți s-au întrecut, unii în ofrande de cai și sume de bani, ceilalți au primit fără murmur prețurile ce li s-au oferit de comisiunea mixtă, așa că în toate inimile se pare că nu există altă idee, decât nobilul sentiment de a contribui fiecare în marginile posibilului la nevoile țării”. Numeroase rapoarte ale Prefecturii către Ministerul de Interne evidențiază eforturile populației județului pentru acoperirea necesarului de alimente și furaje ce trebuiau rechiziționate, aproape zilnic plecând din Buzău transporturi de produse agroalimentare, îmbrăcăminte, încălțăminte și altele, însemnate cantități dintre acestea provenind din donații. Raportul Prefecturii locale din 5 septembrie 1877 menționa că: „de la începutul rechizițiilor și până în prezent Comisia mixtă de rechiziții a pornit la diferite destinații, peste 20.000 saci cu producte, vite și altele, luate prin rechiziție și ofrande”.
Concomitent cu înrolarea sub arme, preocuparea de bază era pregătirea și echiparea armatei, care trebuia să apere și să pecetluiască neatârnarea. Înzestrarea ei propriu-zisă pentru luptă este, de fapt, tot rezultatul acțiunii populare, integrându-se în datele mișcării național-revoluționare pentru consfințirea independenței depline. Pentru nevoile armatei s-au rechiziționat și însemnate cantități de îmbrăcăminte, încălțăminte și alimente. Rapoarte ale Prefecturii Buzău consemnează faptul că în foarte scurt timp, din cele 2.000 de cojoace care trebuiau rechiziționate, au fost expediate 1.717, trimiterea acestora continuând până în noiembrie 1877. De menționat că o mare parte din acestea proveneau din donații, depășind cu mult numărul de 2.000 ce trebuiau trimise.
Nevoia de arme moderne, care s-a făcut simțită mai ales după luptele de la Grivița (când s-a constat că puștile Krnka din dotarea dorobanților, care le înlocuiseră pe cele model Dreyse, se defectau ușor, se manipulau greu și băteau la mică distanță) determină guvernul să ia hotărârea de a le înlocui cu arme Peabody. Întrucât nu existau fonduri suficiente pentru a le achiziționa, la 7 septembrie 1877, într-un emoționant apel către națiune, Mihail Kogălniceanu, subliniind că „avea brațe, dar n-aveam arme”, solicita contribuții benevole pentru strângerea sumelor necesare cumpărării de arme. Anterior acestui apel patriotic, la 1 septembrie 1877, cetățenii orașului Buzău, în cadrul unei întruniri spontane au constituit Comitetul pentru cumpărare de arme al județului Buzău, cu scopul de a strânge banii necesari pentru cumpărarea a 2.000 de arme Peabody, despre care ziarul „Războiul” din 16 septembrie 1877 relata că: „cetățenii Buzăului fură cei dintâi care luară inițiativa subscrierii unei sume de bani pentru cumpărarea a 2.000 de puști”.
Emoționantul apel al guvernului și cele ale comitetului amintit au fost difuzate în cuprinsul județului, ceea ce determină ca subscripțiile pentru cumpărarea de arme să ia amploare.
Pentru îngrijirea răniților, la Buzău a funcționat un comitet secționar al Crucii Roșii care, prin liste de subscripție, a organizat strângerea de bani necesari pentru îngrijirea răniților. Procopie Casotta, proprietar din Buzău, a fost numit ca inspector general al Serviciului administrativ și spitalelor organizate pentru armată în diferite localități. În perioada noiembrie 1877-mai 1878, în casele Gherman din Buzău a funcționat un spital cu 30 de paturi, fondurile necesare fiind obținute atât de la autoritățile județene și comunale, cât și din donații. Inițiativa organizării acestui spital a avut-o la 5 octombrie 1877 consiliul comunal, primele măsuri organizatorice fiind luate începând cu 13 octombrie.
Potrivit documentelor, putem aprecia că populația județului Buzău a contribuit din plin la susținerea războiului pentru cucerirea independenței țării, ducând pe umerii săi povara rechizițiilor, dar mai ales a transporturilor de provizii și materiale. Dacă ținem seama de aportul ostașilor, dacă la valoarea rechizițiilor o adunăm pe cea a transporturilor, a cartiruirilor militare, a ofrandelor primite și înregistrate oficial de guvern, cât și cele care s-au dat direct societăților de binefacere, se poate concluziona că și buzoienii au contribuit efectiv și au dus greul acestui război care rămâne în conștiința noastră ca un pas însemnat pe calea desăvârșirii unității statale.
Iar pentru cinstirea eforturilor și jertfei celor care au luat parte la acest război, și în județul Buzău s-au organizat în timp numeroase acțiuni comemorative menite să întrețină flacăra vie a recunoștinței pentru cei care au udat cu sângele lor câmpiile Bulgariei în anii de glorie 1877-1878. În anul 1881, alte nume de veterani au fost înscrise pe listele pentru acordarea de înalte distincții în semn de prețuire pentru faptele lor de curaj. Pe pieptul lor s-au adăugat Ordinul „Steaua României” clasa V-a și Crucea Trecerii Dunării, pentru ca în 1927 să li se confere medalia jubiliară acordată cu ocazia a 50 de ani de la proclamarea independenței. Unei comune din județ i s-a atribuit numele de Smârdan, iar în 1911, la Cislău, Fritz Stork ridică un monument, cunoscut sub numele de „Statuia soldatului Neacșu”, cu dedicația: „Luptătorilor din ținutul Buzăului morți vitejește pe ogoarele străine, pentru independența României – 1877-1878 – Sătenii Ținutului Buzăului, adânc recunoscători”.
Din ciclul de manifestări legate de sărbătorirea unei jumătăți de veac de la războiul pentru cucerirea independenței a făcut parte și decorarea luptătorilor aflați în viață la acea dată. La solemnitatea organizată în piața orașului, într-un cadru de o deosebită intensitate emoțională, celor peste 200 de veterani în viață, „albiți de vremuri, istoviți de muncă, zdrențuiți de sărăcie”, li s-a conferit medalia Apărătorilor Independenței în războiul 1877-1878, ca semn al recunoștinței pentru că ne-au lăsat ca moștenire o „iubire curată de neam și țară”. Au fost amintite zilele glorioase din acei ani, care au adus pe tipsia viitorului independența, libertatea și vitejia poporului român. Printre alte manifestări legate de războiul din 1877-1878 se numără și tipărirea, la Buzău, a unei lucrări privind evenimentele militare din acei ani, precum și cinstirea, ori de câte ori s-a ivit prilejul, a celor câțiva veterani în viață, cu timpul atât de puțini.
Rămâne o datorie a noastră de a cinsti și perpetua spre nemurire acele vremuri de istorie, ale căror semnificații și urmăriri au avut un rol de o importanță deosebită în procesul de făurire a României moderne, de desăvârșire a unității naționale și de stat a poporului român.