Doi elevi din Lopătari, ridicați de procurorii DIICOT Ploiești

   Procurorii DIIICOT Ploiești, însoțiți de jandarmi au ridicat ieri doi elevi din comuna Lopătari. Oamenii legii au mers la liceu din localitate pentru a lua un elev de clasa a VIII-a și unul de clasa a IX-a, fără a da explicații profesorilor. De asemenea, reprezentanții DIICOT au descins la locuințele celor doi, de unde ar fi ridicat calculatoarele și telefoanele mobile.

   „Ambii elevi sunt astăzi (n.r., ieri) la ore, după ce ieri (n.r., miercuri) au fost căutați la școală de către polițiști. Unul dintre ei se afla la clasă, iar celălalt urma să ajungă la școală. Până la această oră nu avem nicio confirmare legată de implicarea celor doi în vreun joc online, așa cum s-a vehiculat. De asemenea, vreau să dezmint povestea apărută în presă în legătură cu faptul că unul dintre elevi s-ar fi tăiat la mână. Este cel mai probabil o anchetă legată de mediul online, din moment ce au fost ridicate telefoanele mobile și calculatoarele, dar mai multe nu știu. Urmează să derulăm și noi o anchetă la nivelul școlii”, a declarat pentru OPINIA directorul Liceului din Lopătari, Florinel Albu.