În urmă cu câteva zile, Înalta Curte de Casație și Justiție a luat o decizie surprinzătoare pentru cadrele didactice din toată țara: profesorul din învățământul preuniversitar de stat are calitatea de funcționar public. Decizia fără precedent a instanței supreme vine după ce Curtea de Apel București a făcut o sesizare într-un dosar de luare de mită.
Luați pe nepregătite, reprezentanții cadrelor didactice încearcă să se pronunțe cu privire la repercusiunile pe care le vor avea această decizie asupra celor de la catedră. „La ce îi ajută acest lucru pe profesori? Practic, la nimic! Profesorii nu vor avea parte de noi drepturi, ci doar de noi răspunderi, mai ales atragerea răspunderii penale din aceasta perspectivă, devenind incidente faptele și pedepsele aplicabile acestei categorii“, precizează cei de la portalinvatamant.ro.
Definirea profesorilor din învățământul preuniversitar ca funcționari publici se referă la accepțiunea dată de Codul Penal noțiunii de funcționar public și este diferită față de cea din limbajul comun sau de cea menționată în Legea funcționarilor publici (personal din instituții/autorități de stat).
Aceasta definește subiectul activ al infracțiunii. Potrivit unora dintre juriști, în special infracțiunile de serviciu (abuzul, neglijența în serviciu, luarea de mită etc.) sunt legate de această calitate de funcționar public. Așadar, spun juriștii, dacă nu ar fi funcționari publici nu ar putea săvârși o astfel de infracțiune, eventual ar putea fi încadrați la altă infracțiune, în funcție de fapta săvârșită.
Pe cale de consecință, includerea personalului didactic din învățământul preuniversitar în categoria funcționarilor publici în accepțiunea Codului Penal nu atrage după sine stabilirea altor drepturi, ci doar atragerea răspunderii penale din aceasta perspectivă, devenind incidente faptele și pedepsele aplicabile acestei categorii.
Decizia instanței supreme este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alineatul 3 din Codul de procedură penală, precizează magistrații.