Imaginea care a stat la baza excluderii din PNL a consilierului județean Ion Nicolae

   Liberalii buzoieni au dat publicității dovezile care au stat la baza excluderii din partid a consilierului județean Ion Nicolae, cel care, săptămâna trecută, poza în victimă a actualei conduceri a organizației județene a Partidului Național Liberal. El a remis redacțiilor buzoiene un comunicat de pre­să prin care nu doar anunța faptul că a contestat atât decizia de excludere din partid cât și Ordinul prefectului de încetare înainte de expirarea termenului legal a calității de consilier județean, ci și susți­nea că decizia de excludere – sub acuzația că ar fi ajutat în campania pentru alegerile parlamentare un alt partid – ar fi datată înaintea începerii oficiale a acesteia.

   Responsabilii PNL Buzău sunt, însă, încă din perioada de precampnaie, în posesia unor imagini care îl înfățișează pe consilierul județean Ion Nicolae participând la o întrunire a activului râmnicean al Partidului Mișcarea Populară cu conducerea județeană, întâlni­re care a avut loc în sediul PMP Râmnicu Sărat. Mai mult, liberali buzoieni susțin că Nicolae i-ar fi îndemnat să sprijine în campania electorală pentru alegerile din 11 decembrie candidații Partidului Miș­carea Populară. În consecință, Comitetul Județean Executiv al PNL Buzău a decis, pe 27 octombrie 2016, excluderea din partid a lui Ion Nicolae, atât pentru susținerea în alegeri a unei alte formțiuni politice, dar și pentru neachitarea cotizației suplimentare de consilier județean.