Unul dintre cei mai titraţi artişti plastici buzoieni, Florin Menzopol, revine pe simeze cu o expoziţie personală. Vernisajul expoziţiei va avea loc astăzi, 8 februarie, de la ora 17m00, la Galeriile „Ion Andreescu” de pe Bulevardul „N. Bălcescu”.
Lucrările lui Florin Menzopol au fost deseori elogiate de către criticii din toată ţara, fiind considerat un artist matur, atât ca vârstă, cât şi ca operă. Arta sa a avut o evoluţie organică, universul lui, fie că se compune în jurul peisajului, al portretului, al subiectului mitologic, arheologic sau de descendenţă bizantină, poartă pecetea reflexivităţii, a nevoii de analiză psihologică, introspectivă sau îndreptată asupra lumii înconjurătoare. O reflexivitate dublată de ironie uneori, de sarcasm voluntar sau nu, alteori, de o energie debordantă întotdeauna.
Din punct de vedere plastic, artistul cochetează cu tehnici şi viziuni diverse. Excelent desenator în lucrările de grafică, reducând forma la esenţa ei lineară sau în acuarelă, Menzopol nu se sfieşte să confere jocului grafic libertate aproape nonfigurativă sau să renunţe la principala modalitate de expresie grafică, succesiunea de planuri colorate înlocuind, cu aceeaşi rigoare, linia.
„Vorbim despre un adevărat eveniment pentru filiala buzoiană a Uniunii Artiştilor Plastici din Buzău. Florin Menzopol este un artist emblematic, dedicat profesiei de pictor, pe care o duce la superlativ. Este un artist ce îşi pune probleme artistice, abordând o gamă largă de teme, de la abstract la figurativ. A dovedit permanent o elasticitate deosebită a mijloacelor artistice şi a subiectelor abordate”, spune preşedintele UAP Buzău Valeriu Şuşnea.
Expoziţia cuprinde lucrări noi semnate de Florin Menzopol, multe dintre ele nefiind expuse niciodată public.