Un bărbat de 31 de ani, din Buzău, urmărit internaţional, a fost prins luni de poliţişti pe raza cartierului Dorobanți. Pe numele său, organele judiciare spaniole au emis un mandat european de arestare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, pe teritoriul Spaniei. El a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti care a emis pe numele său ordonanţă de reţinere, pentru 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Buzău. Buzoianul urmează să fie prezentat magistraţilor Curţii de Apel Ploieşti în vederea demarării procedurilor de extrădare către autorităţile judiciare din Spania.