Ziua de 24 ianuarie 1859, numită pe bună dreptate de contemporani „Ziua cea mare a veacului“, constituie, așa cum a fost caracterizată de Mihail Kogălniceanu, „cheia de boltă a edificiului național“ și, totodată, „singurul mod în stare de a consolida naționalitatea românilor, de a le da demnitate, putere și mijloace pentru a împlini misia lor“.
Pentru că, este evident că prin dubla alegere, la 5 și 24 ianuarie 1859, prin amplul și complexul program de reforme înfăptuit în cei șapte ani de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza, s-au pus bazele statului național român modern.
Dintre momentele semnificative ale istoriei românilor legate de înfăptuirea idealului unității naționale, perioada 1848-1859 reprezintă unul din cele mai dinamice decenii, pe drept cuvânt numit deceniul renașterii naționale, în care s-a pregătit și s-a înfăptuit ceea ce Nicolae Bălcescu a numit „revoluția pentru unitate națională“.
Și atunci, ca și altă dată, au trebuit învinse greutăți de tot felul, pentru că puternicii noștri vecini nu doreau un stat național românesc, întrucât aceasta ar fi determinat modificarea majoră a hărții politice din această parte a lumii și nu trebuie să ne mire nici tentativa puterilor antiunioniste de a împiedica libera și corecta exprimare a doleanțelor românești.
De aici și condițiile impuse de cele șapte puteri garante care, grație modului în care marii bărbați politici ai vremii din Muntenia și Moldova au gândit și au acționat, îmbărbătați și de entuziasmul general al românilor din cele două principate, aceste condiții vor fi eludate. Astfel că, la 24 ianuarie 1859 s-a consfințit dubla alegere în persoana lui Alexandru Ioan Cuza, prin aceasta românii înșiși rezolvând problema Unirii principatelor.
Se încheia ceea ce Ion Ghica denumea, într-o scrisoare către Vasile Alecsandri, „una din cele mai frumoase pagini ale istoriei noastre“. Nodul gordian fusese tăiat de români, punând puterile garante în fața unui act istoric ireversibil. Țara și-a deschis drum larg către viitor.
Între primele activități semnalate de documente se înscrie și mesajul de salut cu care l-au întâmpinat pe un reprezentant al Puterilor Garante (Austria, Franța, Anglia, Rusia, Turcia, Prusia și Sardinia), Talleyrand-Perigord, în care se spunea: „Unirea acestor două țări într-un singur stat puternic ne este tuturor foarte scumpă; salvarea unui popor care a fost mult timp martir atârnă de aceasta“. Cei 80 de semnatari își exprimau convingerea și încrederea că marile puteri le vor asculta dorințele.
După încheierea Războiului Crimeii (1853-1856, între Rusia, pe de o parte, și coaliția formată din Anglia, Franța, Sardinia și Turcia), la Conferința de pace de la Paris s-a semnat un acord în care, printre altele, se stipula că Marea Neagră era spațiu neutru, că se respecta integritatea Imperiului Otoman, se stabilea libera circulație pe Dunăre, sub controlul Comisiei Europene a Dunării; Basarabia rămânea în componența Imperiului Rus, mai puțin cele trei județe din sud, Cahul, Ismail și Bolgrad (teritoriul care inițial s-a numit Basarabia, denumire extinsă arbitrar de ruși la restul Moldovei lui Ștefan, dintre Prut și Nistru, pentru a putea revendica teritoriul care azi se cheamă Republica Moldova). De asemenea, Principatele Moldovei și Munteniei rămâneau sub suzeranitate otomană, dar se stipula dreptul de a se constitui Divanuri ad-hoc, ai căror reprezentanți urmau să hotărască, în numele celor pe care-i reprezentau, dacă locuitorii doreau unirea, dar și înființarea armatei naționale, ce avea menirea de a asigura ordinea internă.
Cum a fost privită Unirea la Buzău
La 16 martie 1857 s-a constituit la Buzău Comitetul de Unire al districtului, format din 15 membri, reprezentanți ai tuturor categoriilor sociale, președinte fiind desemnat Scarlat Voinescu. La 18 martie, curentul antiunionist tipărește broșura „Apel către alegători de la o adunare de proprietari“, cu intenția de a împiedica exprimarea voinței de unire a celor mulți, acțiune soldată cu eșec, dacă avem în vedere că la 25 aprilie, „Steaua Dunării“ informa că în oraș erau „doar 6 indivizi rătăciți“.
Și așa că în toate județele Munteniei s-au organizat alegeri pentru desemnarea reprezentanților în Divanurile ad-hoc. În urma alegerilor din septembrie 1857, cei șapte deputați ai județului Buzău erau: episcopul Filotei, Scarlat Voinescu și Nicole Pâcleanu, din partea marilor proprietari, Costache Ciochinescu, pentru clasa micilor proprietari, Nae Stănescu, reprezentant al orășenilor (viitor primar, numele său fiind atribuit actualei străzi Bistriței), preotul Vasile Serea și Costache Moglan, învățător din Grabicina, reprezentant al clăcașilor.
Iar ca membri ai Adunării Elective, care la 24 ianuarie, în Hotelul Concordia din București (aflat pe strada Lipscani), alături de ceilalți deputați din Muntenia, au consfințit dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza. Aceștia au fost: Scarlat Voinescu, Ion (Iancu) Marghiloman, Costache Deșliu, Mihail Pleșoianu și episcopul Filotei
Ziua de 24 ianuarie 1859 a fost numită de buzoieni „Ziua fericirii Unirii și entuziasmului renașterii poporului român“, bucuria reușitei fiind marcată prin câteva banchete și trei telegrame de felicitare: … „Să conduci Măria Ta țara astfel ca nația română să prospere și să poată da probe de unire și de tărie spre înfruntarea viscolelor sale viitoare și al meritelor anticelor sale drepturi…“ și …„Credința noastră a fost, este și va fi, că dacă în noi și în frații noștri de peste Milcov circulă un sânge de aceeași origine, pomenit cu respect de istoriografi în analele lumii, dacă în noi bate o inimă și un presimțământ unit, este firește probabil că și aerul pe care-l respirăm este omogen …“. Ultima se încheia astfel: „Te rugăm Măria Ta, să-ți fixezi privirea părintească asupra noastră, a poporului, că suntem aduși în desăvârșită șovăire de mâinile sugrumătoare ale trecutului… să distrugi și să diseci rădăcinile fructelor intrigilor perfide ale vrăjmașilor… să cimentezi lumina și progresul, iar nedreptatea să-și strice cuibul și să piară cu trecutul în abisurile întunericului…“
Cuza, primit cu fast la Buzău
În seara zilei de 6 februarie 1859 și la 23 ianuarie 1860 domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost primit de buzoieni cu un fast deosebit. La 6 februarie 1859, în cadrul unei emoționante ceremonii, au ținut discursuri de bun venit profesorul Dimitrie Racoviță și Irina Marghiloman, mama viitorului prim-ministru de origine buzoiană (la acea dată în vârstă de 5 ani).
În scurta sa alocuțiune, profesorul Racoviță a spus, între altele: „Nația română celebrează acum încă una din cele mai frumoase și mai strălucite zile ale vieții sale în care triumfează marea cauză a Unirii prin sosirea Înălțimii Tale pe pământ muntean… Acum, România și Moldova, ambele surori unite, tresar de bucurie de la o margine la alta, căci norii negri, amenințători de furtuni și viscole ce copleșeau orizontul României s-au răspândit și s-au făcut nevăzuți înaintea luminii de viață. Acum orizontul nostru este limpede și întins, atmosfera contagioasă ce paraliza și îneca spiritul și viața națională s-a răspândit. O frumoasă perspectivă ni se dezvăluiește și mângâietoare speranță reînalță sufletele și înveselesc inimile noastre văzând cu ochii pe acela pe care românii au căutat, pe care Adunarea Națională în unanimitate l-au ales și pe care inimile și sufletele românilor într-o unire și într-un vers l-au aclamat…“
Iar în numele delegației feminine, cu glasul înecat de emoție în fața primului bărbat al nației (care a fost impresionat de frumusețea tinere oltence din familia boierilor Isvoranu), Irina Marghiloman a spus: „Măria Ta ! Sub impresia strălucitelor evenimente prin care țara noastră se ridică astăzi la treapta ce i se cuvine, salutând în Voi neatârnarea glorioaselor zile antice când mamele române strigau fiilor lor să moară sau să vină învingători, ne socotim ferice de a Vă prezenta expresia viilor sentimente de bucurie și orgoliu național cu care mamele și femeile din acest district vin a vă aduce prin noi omagiile lor respectuoase și sincere. Trăiască Măria Sa Alexandru I, Domn Stăpânitor al României Unite“.
La 23 ianuarie 1860, la ora 18,00, Domnitorul Cuza a poposit din nou la Buzău, întâmpinat de o mare mulțime „care dorea să mai vadă pe acela în a cărei persoană se consacra marile principii ale Unirii, consolidarea naționalității noastre, speranțele noastre și viitorul nostru“. Onorul a fost prezentat de Escadronul de Cavalerie comandat de căpitanul Popovici. A doua zi, în cadrul ceremoniei de marcare a unui an de la Unirea Principatelor, între cei care i-au urat bun venit a fost și profesorul Costache Chirculescu care, între altele, a spus: „… Această zi este cea mai scumpă sărbătoare națională, iar pentru buzoieni prilej de îndoită bucurie și orgoliu prin sosirea în mijlocul lor în această zi a Domnitorului Cuza…“
În martie 1859, buzoienii au întâmpinat cu ospitalitatea specific românească trupele moldovene care se deplasau spre cazarma de la Ploiești, acordându-le găzduire și hrană gratuit, „bucuroși de a vedea în mijlocul lor o armie de nația sa“, gest ce a mișcat pe cei doi comandanți care au trimis o scrisoare de mulțumire municipalității.
Fie ca ziua de 24 ianuarie să rămână în conștiința noastră ca atâtea și atâtea mari momente și înfăptuiri din istoria noastră, încărcate de semnificații și cu implicații în evoluția sa ulterioară și, totodată, să nu-i uităm și să-i cinstim de fiecare dată pe cei care, cu ardoare și tenacitate, au militat și luptat pentru marile împliniri ale istoriei, pe toți eroii și martirii neamului.
Și, de asemenea, să nu uităm și că noi, cei de azi și de mâine, suntem datori a le păstra neștirbită moștenirea – o țară unită și demnă în rândul națiunilor lumii.