Reprezentanții Colegiul Economic, prezenți în Spania, în cadrul unui proiect de studiere a pieței muncii din Europa

   Reprezentanți ai Colegiului Economic au participat, luna aceasta, în Spania, la o nouă acțiune derulată în cadrul proiectului european Erasmus „Working in Europe- Skills for Success“.

   Evenimentul a avut loc în perioada 6-13 august în localitatea Lugo și s-a bucurat de prezența a 12 profesori și peste 40 de elevi din cele șase țări implicate: România, Germania, Spania, Franța, Bulgaria, Croația.

   România a fost reprezentată de profesorii Cătălina Ilea­na Poștovei, Adina Enuș și Daniela Anghel, care au însoțit un număr de nouă elevi: Bianca Popescu, Adriana Dragomir, Diana Oncioiu, Ioana Ignat, Elena Potec, Alin Banu, Octavian Popa, Eduard Ciugulea și Andrei Nițu.

   Proiectul se dorește o trecere în revistă a meseriilor tradiționale din cele șase țări, o evaluare a pieței muncii din Uniunea Europeană la momentul actual și identificarea abilităților dorite de angajatori la momentul actual. Faptul că se pune accentul pe identificarea abilităților cerute și pe modul în care elevii, viitori absolvenți pot avea acces pe piața muncii face ca acest proiect să fie de real interes și de mare actualitate.

   Proiectul este derulat de Colegiul Economic Buzău  în parteneriat cu Berufskolleg Wirtschaft und Verwaltung Ahaus (Gremania), Lycée Jules Mousseron (Franța), Profesionalna gimnazia po ikonomika „G.S.Rakovsky“  (Bulgaria), Instituto de Enseñanza Secundaria Nosa Señora dos Ollos Grandes (Spania), Ekonomska Skola Braca Radic (Croația). Coordonatorul proiectului este școala din Germania.

Workshopuri cu agenți economici de succes din Spania

   Printre cele mai importante activități desfășurate în cadrul acțiunii din Spania au fost prezentarea rezultatelor interviurilor cu agenți economici referitoare la abilitățile personale și sociale (soft skills) cerute la angajare, compararea abilităților cerute în fiecare țară, identificarea similarităților și a deosebirilor, prezentarea orașului Lugo și a școlii gazdă, participarea la ore de curs împreună cu elevii spanioli, vizitarea unor inițiative de succes din orașul-gazdă și discuții cu angajatorii refe­ri­tor la abilitățile solicitate și la modul de derulare a interviurilor de angajare, workshopuri derulate cu agenți economici de succes cu privire la abilitățile cerute pe piața muncii, realizarea profilului tânărului angajat de success pe baza abilităților identificate pe parcursul vizitelor și a workshopurilor derulate etc.

   „Trebuie remarcat spiritul de cooperare care a existat încă de la început între elevii din cele șase țări. Toți au declarat că au avut numai de câștigat, ei menționând faptul că și-au îmbunătățit abilitățile de comunicare în limba engleză, de lucru în echipă, de management al timpului, precum și pe cele antreprenoriale. Printre momentele apreciate de elevi s-au numărat vizitele la agenți economici de succes din zonă și workshopurile susținute de aceștia. Elevii și profesorii au fost invitații primarului orașului Lugo, fapt ce a demonstrat din nou importanța proiectelor interna­țio­nale pentru comunitățile locale“, a declarat prof. Cătălina Poștovei.