Îmbulzeală mare pe posturile de agent de ordine publică puse la bătaie de IPJ Buzău

   Luni, ziua când s-a dat startul înscrierilor pentru cele 59 de posturi disponibile la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Buzău pentru încadrare din sursă externă şi pentru reîncadrare, 62 de cereri au fost depuse. Cei mai mulţi au optat pentru posturile de ajutor şef de post la ţară, 31 de cereri de înscrieri fiind depuse la sediul Centrului de Prevenire a ­Cri­minalităţii (Clubul Poliţiştilor). De asemenea, alte 26 de persoane au optat pentru posturile de agent de ordine publică în urban. Cele mai puţine cereri vizează posturile de la Rutieră. Cinci candidaţi s-au înscris luni pentru cele patru posturi vacante.

   Startul reîncadrărilor de personal şi angajărilor din sursă externă la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Buzău, în vederea completării deficitului de personal existent la nivelul Poliţiei Române, s-a dat pe 3 octombrie.

   Sursa de recrutare pentru concursuri este formată din persoanele care au avut calitatea de agent sau ofiţer de poliţie şi pot fi reîncadrate, în conformitate cu prevederile art. 9, alin. 2 ind. 1 din Legea 360/2002 din Statutul Poliţistului cu modificările şi completările ulterioare, după ­în­cetarea raporturilor de serviciu din diferite motive (la cerere, prin demisie, numirea într-o altă funcţie publică, pierderea capacităţii temporare de muncă sau în urma reorganizărilor instituţionale) şi care au studii corespunzătoare cerinţelor postului, respectiv îndeplinesc cumulativ condiţiile legale.

   Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău i-au fost repartizate 59 de posturi pentru încadrare din sursă externă şi două posturi pentru ocupare prin concurs de către foşti angajaţi ai Poliţiei. Din totalul celor 59 de posturi destinate încadrării directe, patru sunt de agenţi de poliţie rutieră, 29 de agenţi de ordine publică în mediul urban şi 24 de posturi sunt de ajutori şefi de post în mediul rural.

   Înscrierile se vor realiza în perioada 3 – 7 octombrie, concursul urmând a fi susţinut în ziua de 19 noiembrie 2016.

   Cei care doresc să se înscrie pentru posturile de agent de poliţie scoase la concurs de Poliţia Română, trebuie să ştie că există doar limită minimă de vârstă – 18 ani, înălţimea minimă a candidaţilor este 1,65 m pentru femei şi 1,70 m pentru bărbaţi, nu este nevoie de cazier judiciar, nu este nevoie de copii legalizate ale actelor de studiu şi cele de identitate, candidatul fiind obligat să le prezinte pe cele originale, proba fizică nu mai este luată în calcul la media finală, fiind doar criteriu de departajare la nota testului scris, fişa medicală a cărei valabilitate nu a depăşit 12 luni va putea fi valorificată prin efectuarea unui set de analize mai restrâns.