Ion Tăbăcaru, expoziţie foto dedicată dansurilor folclorice internaţionale

   Buzoianul  Ion Tăbăcaru organizează astăzi, de la ora 15,00, o nouă expoziţie de artă fotografică. Evenimentul va avea loc la Galeriile de Artă, în noua locaţie preluată de Centrul Judeţean de Cultură şi Artă, şi va cuprinde fotografii din cele trei ediţii ale Festivalului Internaţional de Dansuri Folclorice găzduit de Buzău începând cu anul 2014.

   Ion Tăbăcaru este singurul buzoian membru al Asociaţiei Fotografilor Profesionişti. În anul 1987, buzoianul a intrat în Asociaţia Artiştilor Fotografi din România, în 2003 a fost acceptat în Federaţia Braziliană de Fotografie, iar din 2009 este membru al Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică (AFIAP). Se mândreşte cu cele peste 20 de expoziţii personale, cărora li se adaugă alte zeci internaţionale de grup şi admiteri la saloanele internaţionale.

  „Activitatea mea profesională a avut suişuri şi coborâşuri. Au fost momente când vedeam pe cineva atât de bun încât ieşeam din expoziţie şi îmi ziceam: . «Am vrut să fac carieră cu studii, dar nu s-a putut. Am urmat cursurile de scurtă durată, dar nu m-au ajutat. Am fost mai mult un autodidact. Din 1970 şi până în 2005 am avut acasă propriul meu laborator foto şi m-am instruit cu sprijinul lui Eugen Iorovici. Am făcut apoi trei ani la şcoala Populară de Artă, dar evoluţia mea a urmat după ce marele Gheorghe Rizeanu m-a luat sub aripa lui şi m-a recomandat Clubului NUFĂRUL Oradea, unde am devenit membru>“, spune artistul fotograf.