Liderul PNL Buzău, despre consilierii județeni liberali care au negociat cu ALDE și PMP/ Romanescu: ,,Bădulescu, Mateeșescu și Nicolae fac un joc în care nu vreau să intru“

   Situația celor trei consilieri județeni liberali despre care se afirmă că s-ar fi înscris în Partidul Mișcarea Populară și că ar fi și primit funcții-cheie în organizația județeană a formațiunii politice conduse la Buzău de către deputatul Adrian Mocanu, ar putea fi tranșată mâine. Aceasta pentru că președintele organizației jude­țene liberale, Cristinel Romanescu, a convocat o întâlnire, de la ora 16,00, între conducerea PNL Buzău și aleșii municipali și județeni ai partidului, iar o oră mai târziu, o alta, între structura de conducere județeană a liberalilor cu președinții organizațiilor locale și cu aleșii din teritoriu, ­res­pectiv primari, viceprimari, consilieri județeni și locali.

   Cristinel Romanescu spune că prima întâlnire, la care au fost trimise invitații scrise, reînnoadă o mai veche tradiție a PNL, aceea a discuțiilor pe seama proiectelor de hotărâre care vor fi supuse votului consilierilor municipali și județeni la ședințele de a doua zi ale celor două deliberative. ,,La întâlnirea de la ora 17,00, am dori să dăm tuturor aleșilor locali ai partidului și șefilor de organizații locale un mesaj de unitate a PNL Buzău, acum, când nu mai este mult până la debutul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare”, spune președintele PNL Buzău.

   În ceea ce-i privește pe consilierii județeni Dorin Bădulescu, Ioan Caton Mateeșescu și Ion Nicolae, care, prin diverse declarații publice, vor să dea impresia că ei sunt singurii li­berali adevărați din județ, cri­ticându-i pe toți cei care au condus în ultimii doi ani PNL Buzău, de la Cezar Preda la Ovidiu Anghel și Cristinel Romanescu, acesta din urmă afirmă că nu are de gând să intre în jocul acestora: ,,Până acum, ei au făcut un joc ieftin. Ei așteaptă să fie excluși, de aceea continuă să aducă prejudicii de imagine PNL prin diverse declarații publice. Dacă îi vom exclude, vor începe să se victimizeze în fața buzoienilor, și vor duce excluderea din partid pe teritoriul Justiției, pentru a-și păstra cât mai mult mandatele de consilier județean. Este un joc în care nu doresc să intru. Oricum, consider că mai avem de așteptat trei săptămâni-o lună, timp în care decizia este la ei. Dacă se înscriu în alt partid, vor pleca automat și din Consiliul Județean. Eu îi aștept pe ei să facă primul pas”, spune liderul PNL Buzău, Cristinel Romanescu.

   El consideră că nu este prea târziu pentru ca liberalii buzoieni să dea alegătorilor un semn de unitate și de tărie, pentru a avea un scor bun la alegerile parlamentare: ,,Dacă știm să ne jucăm corect șansele, să rămânem împreună, uniți, pe fondul unei situații din PSD Buzău care nu este chiar atât de roz cum ar vrea ei să arate, vom putea avea rezultate bune la alegerile din decembrie”, a mai spus președintele organizației județene a Partidului Național Liberal, Cristinel Romanescu.            

   Trei dintre consilierii județeni care au organizat, la scurt timp după alegerile locale din 5 iunie, un puci împotriva liderului PNL Buzău de la acel moment, Ovidiu Anghel – puci care a avut, ca efect imediat, schimbarea acestuia din funcție, dar și trecerea primilor pe linie moartă, din punct de vedere politic – au declanșat un adevărat război al nervilor după ce au demarat negocieri atât cu Alianța Liberalilor și Democraților, cât și cu Partidul Mișcarea Populară. Mai mult chiar, în urmă cu zece zile, oficialii PMP Buzău au anunțat, pe parcursul unei ședințe a structurii județene de condu­cere, că cei trei consilieri județeni din Partidul Național Liberal ar fi primit funcții în organizația populară: Ioan Caton Mateeșescu pe cea de președinte executiv, Dorin Bădulescu pe aceea de prim-vicepreședinte, iar Ion Nicolae pe cea de secretar general.
   L-am întrebat, ieri, pe ­li­derul PMP Buzău, deputatul Adrian Mocanu, dacă cei trei consilieri județeni liberali au adeziuni la formațiunea sa politică. ,,No comment”, a răspuns Mocanu, pe care l-am solicitat, de asemenea, să precizeze dacă și când se va face un anunț oficial în această problemă: ,,O să-i anunțăm. Step by step!”, a mai spus Adrian Mocanu.