Prim procurorul adjunct de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău vrea să părăsească unitatea, CSM s-a opus

   Consiliul Superior al Magistraturii îl obligă pe ­pri­m procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău să rămână la această unitate și după încetarea mandatului funcției de conducere pe care o exercită în prezent.

   Gheorghe Duțoiu a solicitat în vară, la CSM, ca la momentul încetării mandatului funcției de conducere pe care o exe­rcită în prezent să își continue activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău. Potrivit legii, la încetarea mandatului funcției de conducere, atât judecătorii, cât și procurorii, pot ocupa o funcție de conducere la aceeași instanță sau la același parchet ori la altă instanță sau parchet ori revin la instanțele sau parchetele de unde provin sau la o instanță sau parchet unde au dreptul să funcționeze potrivit legii.

   Secția pentru procurori din cadrul CSM i-a respins însă cererea din cauză pentru, că la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău nu sunt posturi de execuție vacante, în timp ce situația stă altfel la unitatea de Parchet unde activează în prezent Gheorghe Duțoiu, și unde este vacant un post de execuție.

   Astfel că Duțoiu nu poate schimba unitatea de Parchet, deși în 2014, Secția pentru procurori a stabilit cu valoare de principiu ca, în perioada mandatului de conducere, procurorul poate solicita ca încetarea activității în funcția de conducere să funcționeze pe un loc de execuție la o altă unitate de parchet, alta decât cea de la care provine, dacă la acea unitate există post vacant și are dreptul să funcționeze potrivit gradului profesional, post ce va fi rezervat fără să fie blocată această funcție de la modalitățile de ocupare prevăzută de lege – promovare, transfer, încetarea activității la structurile specializate.

   Însă, cum la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău nu sunt posturi vacante, iar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău este un post de execuție vacant, Secția pentru procurori din cadrul CSM a dispus ca prim procurorul adjunct de la cea din urmă unitate de Parchet să-și continue activitatea acolo pe un post de execuție, începând cu data de 1 ianuarie 2017, după ce îi expiră mandatul.

   Gheorghe Duțoiu, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, a fost numit în funcția de prim procuror adjunct la această unitate în decembrie 2013, pentru o perioadă de trei ani, începând cu data de 1 ianuarie 2014.