Mocanu Jr. a dus în Parlament disputa concedierii polițiștilor locali

   „Situația legală și socială gravă în care sunt puși angajații Poliției Locale Buzău“ a fost subiectul unei declarații politice susținute, luni, în Parlament, de către deputatul PMP Adrian Mocanu, care susține că vinovat de această stare de lucruri s-ar face primarul municipiului, social-democratul Constantin Toma. De alt­fel, situația polițiștilor locali care vor fi concediați este unul dintre punctele cu care Adrian Mocanu și-a început campania electorală pentru un nou mandat de parlamentar, după ce primarul Constantin Toma a anunțat că va pune în aplicare deciziile Camerei de Conturi care au semnalat că aproape 400 de polițiști locali au fost angajați de fosta administrație fără respectarea prevede­rilor legale, în condițiile în care, conform legii, municipiul Buzău are dreptul la doar 135 de polițiști locali, adică unul la 10.000 de locuitori.

   „Este inadmisibil să câștigi alegerile locale promițând crearea de locuri de muncă doar pentru ca, după finalizarea campaniei electorale, să începi să dai oamenii afară, fără suport legal“, a spus Adrian Mocanu, care susține că deciziile de concediere au fost emise fără respectarea legii