Probele scrise la examenul de Bacalaureat au debutat ieri, nu fără emoţii, cu examenul la Limba şi literatura română. Primul impas ivit a fost pentru profesorii implicaţi în desfăşurarea examenului, şi asta pentru că varianta cu subiecte pentru profilul real a fost una cu probleme. Potrivit unor cadre didactice, după utilizarea parolei primite în şcoli, de la Ministerul Educaţiei, li s-a transmis o variantă de examen în care existau două subiecte numerotate „Subiectul II”. Abia după ce s-au multiplicat subiectele pentru a fi date elevilor a fost sesizată problema şi s-a apelat la cea de-a doua parolă pentru a descărca alte subiecte. Potrivit aceloraşi surse, toată operaţiunea ar fi durat aproximativ 20 de minute.
Informaţia este confirmată parţial de către reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Buzău, care spun că rezolvarea problemei a durat mai puţin. „A fost o problemă că nu se vedea ceva pe foaia cu subiectele. Aşa au fost trimise de la Ministerul Educaţiei, dar există o procedură pentru astfel de situaţii şi s-a aplicat această procedură. Nu a afectat cu nimic desfăşurarea examenului”, a declarat inspectorul general Florina Stoian.
Greşeala „Moromeţii“
O altă problemă au întâmpinat-o elevii de la profilul real, care nu au fost atenţi la cerinţa subiectului III. Este vorba despre redactarea unui eseu care să prezinte tema şi viziunea despre lume într-un roman interbelic studiat. Mai mulţi elevi vor primi zero puncte la subiectul III, după ce au scris despre „Moromeţii“ ca roman interbelic. Aceştia au greşit complet, deoarece „Moromeţii“ este roman postbelic, au precizat profesorii.
În rest, prima probă scrisă a Bacalaureatului din acest an a fost una cu un nivel mediu de dificultate. La profilul Real, la Subiectul I, elevii au primit un text la prima vedere din piesa de teatru „Madona” de Tudor Muşatescu. La Subiectul II, absolvenţii de clasa a XII-a au avut de realizat un text argumentativ despre rolul jocurilor pe calculator în viaţa tinerilor. Subiectul III se referă la viziunea despre lume şi viaţă într-un roman interbelic.
La profilul Uman, la Subiectul I, elevii au avut de rezolvat o serie de cerinţe din piesa de teatru „Citadela sfărâmată” a lui Horia Lovinescu, în timp ce la Subiectul II, elevii au avut de realizat un text despre rolul lecturii în dezvoltarea personală. La Subiectul al III-lea, elevii au primit caracterizarea unui personaj dintr-un roman psihologic studiat.
Probele scrise la Bacalaureat continuă miercuri cu proba obligatorie a profilului. La Buzău susţin Bacalaureatul aproape 2.480 de candidaţi.