PNL sesizează DNA în afacerea achiziţionării Hotelului Crâng de către Compania de Apă

   PNL Buzău va sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie în legătură cu achiziţionarea, de către Compania de Apă, a Hotelului Crâng, cu o sumă cu peste un milion de euro mai mare decât cea cu care respectivul stabiliment fusese scos la vânzare pe site-urile specia­lizate, a anunţat, ieri, preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Naţional Liberal, Ovidiu Anghel, candidatul acestei formaţiuni politice la funcţia de primar al municipiului Buzău. El spune că această achiziţie este una păguboasă pentru locuitorii municipiului Buzău, clienţi ai Companiei de Apă, făcută fără consultare pu­blică, ,,o afacere bună pentru grupul infracţional organizat PSD aflat la conducerea municipiului Buzău”.

   Conform datelor înscrise în contractul de vânzare-cumpărare încheiat între Hotel Crâng S.A. şi Compania de Apă, preţul de vânzare al hotelului a fost stabilit la suma de 1,745 milioane euro, în condiţiile în care stabilimentul în cauză fusese scos la vânzare, cu mai bine de un an înaintea parafării actului respectiv, la un preţ afişat pe site-urile specializate de 700.000 euro. Mai mult, înaintea semnării contractului, la data de 2 iulie 2015, între părţi fuseseră semnate două promisiuni de cumpărare şi fuseseră efectuate, de către Compania de Apă, cinci plăţi în avans, în valoare de 850.000 lei. Restul sumei a fost achitată după contractarea, de către Compania de Apă, a unui împrumut la Banca Transilvania, în valoare de 1.454.627 euro, pentru care, spune Ovidiu Anghel, instituţia condusă de Ionel Tescaru avea obligaţia, măcar morală, de a solicita votul Consiliului Local şi al Adunării Generale a Acţiona­rilor. De asemenea, a mai spus acesta, Compania de Apă a mai achitat şi suma de 77.000 lei reprezentând taxe notariale.

   ,,Cred că acest subiect este de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie; în acest sens, ne vom consulta cu avocaţii pentru a face o plângere împotriva domnului Tescaru, domnul director al Companiei de Apă, căruia îi solicităm demisia urgentă şi sperăm ca organele abilitate ale statului să se autosesizeze şi să vadă ce s-a făcut cu cei aproape două ­mi­lioane de euro furaţi din banii buzoienilor. Acesta este un model de succes al conducerii Companiei de Apă. Cred că este necesar un audit urgent şi la Compania de Apă, un audit extern dacă se poate, să vedem dacă mai există şi alte multe contracte încheiate de domnul Tescaru din banii buzoienilor, pentru că, în ciuda acestor investiţii, probabil foarte profitabile pentru unii din conducerea companiei, avem cea mai proastă şi cea mai scumpă apă, plătită din banii buzoienilor”, a spus Ovidiu Anghel.

   Acesta a mai adresat conducerii Companiei de Apă, dar şi organelor abilitate să cerceteze o asemenea speţă, mai multe întrebări: ,,Deci, întrebarea rămâne: unde este diferenţa de un milion de euro din banii buzoienilor, în buzunarele căror persoane a ajuns această sumă? Cum şi-a dublat, dintr-o dată, preţul acest imobil? Cum de s-au încheiat contractele atât de repede, inclusiv contractul de împrumut al Companiei de Apă, în valoare de un milion şi jumătate de euro, şi unde a ajuns milionul?”, a mai precizat candidatul PNL la funcţia de primar al municipiului Buzău, Ovidiu Anghel.

   El a ţinut să facă o precizare şi în legătură cu auditul pe care intenţionează să-l facă dacă va fi ales primar, atât la Primărie, cât şi la societăţile subordonate Consiliului Local. Anghel a precizat că este vorba despre un audit al managementului, respectiv al activităţii directorilor acestora, şi nicidecum al activităţii angajaţilor din Palatul Comunal ori din societăţie respective.