Nu mai puţin de 11 funcţionari ai Primăriei Buzău îşi fac actele de pensionare şi se pregătesc, astfel, să părăsească Palatul Comunal. Dintre aceştia, trei nume ies în evidenţă, prezenţa lor în Primărie fiind percepută de buzoieni ca fiind la fel de neclintit precum părea scaunul fostului primar Constantin Boşcodeală. Dacă, în cazul acestuia din urmă, igienizarea Palatului a venit în urma unei acţiuni a procurorilor anticorupţie şi a Justiţiei, cei trei vor dispărea din instituţie pe cale naturală, însă cu siguranţă împinşi de la spate de actualul administrator al municipiului, viceprimarul cu atribuţii de primar Fănică Bârlă.
Aşadar, în cel mai scurt timp, secretarul municipiului, Ştefan Nedelcu, directorul Direcţiei Administraţie Publică Locală, Nicolae Ene, şi şeful Serviciului Resurse Umane, Prognoză, Organizare şi Cooperare Interinstituţională, Tiberiu Chiculescu, vor părăsi Primăria, dar vor rămâne, pentru foarte mult timp, în amintirea angajaţilor instituţiei şi a tuturor buzoienilor care au avut de-a face cu ei, în cadrul unor relaţii instituţionale, drept cele mai negre coşmaruri. Toţi trei, săriţi de 65 de ani, încasau salarii mai mult decât frumuşele de la Primărie, sume pe care o persoană mult mai tânără şi mai competentă, cu studii de specialitate, nu le-ar putea visa, mai ales în condiţiile lipsei unor de proptele politice: 7.500 lei lunar secretarul Nedelcu, 7.000 lei pe lună directorul Ene şi 5.200 lei lunar şeful de serviciu Chiculescu.
Este interesant de văzut cine vor fi înlocuitorii acestora, cel puţin în perioada de interimat, dat fiind că “grupul de la Grand” a început vânătoarea de posturi bine plătite din Primărie, prima asemenea ,,lovitură“ înregistrându-se în cazul lui Alexandru Sebastian Ionescu, ginerele viceprimarului Alexandru Dunel, descris de primarul interimar drept un adevărat unicat, singurul din municipiu care îndeplinea condiţiile pentru a ocupa postul de director al Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei.