Acţiune de plantare de pomi la Centrul de Zi Pârscov în organizarea Asociaţiei ,,Crucea Portocalie“

   Membrii Asociaţiei ,,Crucea Portocalie” împreună cu copiii-parteneri în proiectul ,,Şi tu ai dreptul la educaţie!”, au participat la a doua temă de educaţie ecologică şi de protecţie a mediului, desfăşurată la Centrul de Zi Pârscov sub titulatura ,,Astăzi mic, mâine copac voinic”.

   ,,Sub îndrumarea domnului inginer Ciprian Silvestru şi a domnului Zamfira, care au pus la dispoziţie toată logistica necesară acţiunii, copiii au plantat molizi şi buxus în curtea Centrului de Zi. Cu deosebită atenţie, dar şi cu multă bucurie şi dragoste, copiii au acoperit rădăcinile cu pământ afânat, apoi au udat fiecare pomişor, urmând cu stricteţe instrucţiunile domnului Ciprian Silvestru. Fiecare dorea ca pomişorul său să fie cât mai bine plantat. Au promis că vor avea grijă de pomişorii lor, care vor creşte odată cu ei, iar curtea Centrului va fi mai veselă şi mai prietenoasă”, spune reprezentantul Asociaţiei ,,Crucea Portocalie”, consilierul judeţean ­li­beral Emilia Babiuc.

   La finalul întâlnirii, copiii au scris pe frunzuliţe de hârtie câteva sfaturi pe care le-au considerat foarte importante pentru protejarea naturii şi mediului: ,,Ei vor oferi aceste sfaturi şi altor copii, devenind astfel mesagerii prieteniei dintre om şi natură. Iată câteva sfaturi scrise de copii: «Protejează Natura»,  «Admiră florile fără să le rupi. Ele vor creşte şi vor face seminţe pentru a da naştere altor flori»,  «Nu scrijeli copacii, nu le rupe crengile ­inu­til, se vor usca înainte de vreme», «Când mergi în excursie, nu arunca deşeurile în jur». Prin participarea activă, prin atitudinea deschisă, de­zinvoltă, a celor mici, manifestate la astfel de lecţii practice, copiii ne semnalează, încă o dată, că educaţia prin stimularea curio­zităţii şi implicarea directă în actul de cunoaştere creează premizele unei dezvoltări armonioase a intelectului şi a unui corp sănătos în echilibru cu natura înconjurătoare”, a mai spus Emilia Babiuc.