Eram convins, în proporţie covârşitoare, că premierul Dacian Cioloş – ca orice “bun român” ajuns într-o funcţie de mare răspundere – va uita relativ rapid cum a ajuns şi ce mandat a primit în momentul a fost desemnat să conducă guvernul României. Că nu doar strada, ci şi şeful statului, alături de partidele politice, ce-i drept, unele cam cu sfert de gură!, i-au cerut să pună umărul la acţiunea de înnoire a clasei politice. Iar primul semn al uitării a fost acela al pasării responsabiităţii modificării legislaţiei alegerilor locale în sensul organizării alegerii primarilor în două tururi de scrutin.
Dacian Cioloş a pasat responsabilitatea respectivă tot clasei politice, şi tocmai Parlamentului, al cărui respect în faţa românilor este într-o continuă scădere. Gestul său dă liber găsirii unor noi “soluţii imorale” pentru prefigurarea unei majorităţi care să impună sau să stopeze adoptarea unei asemenea modificări legislative, soluţie care, astăzi, poartă numele promotorului sintagmei care a îngreţoşat deja România, ,,interesul naţional”, neapărat cu ghilimele de rigoare. Şi care, în schimbul susţinerii unei asemenea iniţiative legislative, ar putea cere, nici mai mult, nici mai puţin, decât imunitate în faţa procurorilor anticorupţie. Ceea ce nu merită, pentru niciunul dintre actorii scenei politice româneşti.
Acestea fiind spuse, premierul Dacian Cioloş îşi poate trece, cu mândrie, în CV-ul său european, că a pus o piedică înnoirii clasei politice româneşti, înnoire care ar fi putut fi începută cu aleşii locali. Altfel, vom avea din nou primari care, pe lângă bubele din mandatele anterioare, se vor prezenta în faţa electoratului cu încă una, poate cea mai urât mirositoare, aceea a traseismului politic permis de ,,ordonanţa Dragnea”.