Dosar penal, după ce a tăiat ilegal 69 de arbori din Ocolul Silvic Nehoiu

   La finalul săptămânii trecute, polițiștii din cadrul Biroului Combaterea Delictelor Silvice de la Serviciul de Ordine Publică au efectuat o serie de controale pe raza comunei Lopătari privind prevenirea și combaterea delictelor silvice. În acest sens, vineri, 29 ianuarie, a fost verificată o suprafață de pădure aflată în administrarea Ocolului Silvic Privat Nehoiu.

   Din cercetările polițiștilor a rezultat că, în perioada decembrie 2015 – ianuarie 2016, un localnic a tăiat ilegal nu mai puțin de 69 de arbori din speciile fag și molid, întreaga cantitate fiind transportată de acesta la domiciliul său. Bărbatul s-a ales cu dosar penal potrivit Legii 46/2008.

   Polițiștii continuă veri­ficările în acest caz pentru do­cumentarea întregii activități infracționale a  localnicului.

   În aceeași zi, polițiștii de la Secțiile de poliție rurală Beceni și Mărăcineni au desfășurat acțiuni cu aceeași tematică. Aceștia au depistat doi bărbați, unul de 26 de ani din comuna Cilibia și celălalt de 38 de ani din comuna Lopătari, în timp ce transportau material lemnos fără a deține documentele legale de proveniență.

   Cei doi transportatori au fost sancționați contravențio­nal conform Legii privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

   Polițiștii au confiscat materialul lemnos transportat de cei doi și l-au predat reprezentanților silvici.